Societatea Euroins România, căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a retras autorizația de funcționare, avea în jur de 2,8 milioane de clienți asigurați RCA, la finalul anului 2022. Valabilitatea polițelor este de maximum trei luni de la deschiderea procedurii de faliment, în cazul în care deținătorul nu optează să o denunțe mai devreme și să încaseze de la Fondul de Garantare a Asiguraților(FGA) diferența de primă echivalentă cu perioada de valabilitate rămasă.
Dacă sunteți șofer, cu siguranță vă întrebați zilele acestea ce trebuie să faceți în caz că sunteți lovit în trafic de un asigurat RCA al societății Euroins. În primul rând, trebuie să știți că absolut toate daunele de acest tip vor fi despăgubite de FGA în limita a 500.000 de lei per dosar, probabilitatea ca Fondul să nu aibă capacitatea de a plăti fiind nulă.
În al doilea rând, este important de reținut că, având în vedere că Decizia ASF privind ridicarea autorizației de funcționare a Euroins a fost publicată în Monitorul Oficial (MO), se pot depune deja cererile de despăgubire. După 60 de zile de la publicare, care s-a făcut vineri, 17 martie 2023, vor putea începe și plățile.
Trebuie subliniat și că despăgubirea se va face chiar dacă service-urile cărora vă veți adresa refuză reparația fără plata imediată. Prima variantă este să plătiți reparația din banii dumneavoastră. Ulterior, cu documentele primite de la service, sunteți îndreptățit să vă adresați FGA pentru recuperarea sumei.
Este adevărat că pe această variantă nu este exclusă posibilitatea ca FGA să nu aprobe întreaga sumă impusă de service, având în vedere că, potrivit legii, plata se face pe baza notei de constatare și/sau a reconstatării. De aceea este recomandat ca, dacă folosiți această metodă, să identificați un service care să aibă toate documentele în regulă (acest lucru poate fi verificat pe site-ul RAR) , dar și care nu practică tarife exagerat de mari raportat la nivelul pieței.
Regie proprie, pentru cei care pot aștepta o perioadă, și încă o metodă de protecție pentru cei al căror RCA expiră în curând
A doua variantă este să mergeți direct la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) și să cereți despăgubirea în sistem regie proprie. Menționăm că, în prezent, pe piață majoritatea firmelor practică și încurajează această metodă. Practic, păgubitul primește o sumă de bani cu care se duce și își repară mașina unde dorește.
Este adevărat și că aceste sume sunt, în general, sub devizele emise de service-uri în situațiile în care păgubitul merge cu mașina lovită direct la unitatea reparatoare, însă, pentru mașinile mai vechi de 10 ani, de exemplu, metoda poate constitui un avantaj. Clientul are libertatea de folosi inclusiv piese after market, acolo unde nu e vorba de elemente de siguranță, sau chiar piese de la dezmembrări, pentru mașini foarte vechi.
Conform legii, plata în sistem regie proprie nu presupune depunerea niciunui document justificativ. Calculele sunt făcute de FGA în sistemee informatice de specialitate, cum ar fi Audatex, care redau prețurile medii ale pieselor și ale orei de manoperă.
Șoferii care nu au fost implicați într-un accident cu asigurați Euroins au la îndemână o soluție pentru a se proteja, în caz că vor ajunge într-o astfel de situație. Este o metodă de protecție care funcționează, în general, în situațiile în care șoferul este implicat în accidente cu asigurați ale unor societăți care plătesc mai greu, nu doar rămase fără licență. În cazul de față, șoferii ale căror asigurări expiră mai devreme decât momentul denunțării tuturor polițelor RCA de la Euroins (la 3 luni după deschiderea procedurii de faliment) pot opta pentru o poliță cu decontare directă.
În acest fel, eventuala daună va fi achitată de propriul asigurător RCA, care își va recupera ulterior suma plătită de la FGA. De menționat, totuși, că decontarea directă nu funcționează și pentru vătămări corporale sau daune morale. Potrivit ultimelor date la nivel de piață, costul suplimentar pentru decontare directă este de sub 200 de lei.
[…] Societatea Euroins România, căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a retras autorizația de funcționare, avea în jur de 2,8 milioane de clienți asigurați RCA, la finalul anului 2022. Valabilitatea polițelor este de maximum trei luni de la deschiderea procedurii de faliment, în cazul în care deținătorul nu optează să o denunțe mai devreme și să încaseze de la Fondul de Garantare a Asiguraților(FGA) diferența de primă echivalentă cu perioada de valabilitate rămasă. Dacă sunteți șofer, cu siguranță vă întrebați zilele acestea ce trebuie să faceți în caz că sunteți lovit… Citeste mai mult […]
[…] Societatea Euroins România, căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a retras autorizația de funcționare, avea în jur de 2,8 milioane de clienți asigurați RCA, la finalul anului 2022. Valabilitatea polițelor este de maximum trei luni de la deschiderea procedurii de faliment, în cazul în care deținătorul nu optează să o denunțe mai devreme și să încaseze de la Fondul de Garantare a Asiguraților(FGA) diferența de primă echivalentă cu perioada de valabilitate rămasă. Dacă sunteți șofer, cu siguranță vă întrebați zilele acestea ce trebuie să faceți în caz că sunteți lovit… » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]