Scenă de groază în Zalha. Un bărbat de 20 de ani este acuzat că a dat buzna în casa unei femei de 71 de ani pe care ar fi violat-o. Față de tânărul de 20 de ani bănuit de comiterea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu, instanța de judecată a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Miercuri, 22 martie, polițiștii Secției Poliție Rurală Ileanda au fost sesizați de un bărbat din comuna Zalha că, în 21 martie, în jurul orei 22, o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuința vecinei sale de 71 de ani și ar fi violat-o. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii sălăjeni, cu sprijinul polițiștilor Secției nr.5 Poliție Rurală „Petru Rareș” din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 20 de ani, din comuna Recea Cristur, județul Cluj. În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, pe tânărul de 20 de ani, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.
Fotografie cu caracter ilustrativ