BNR lansează monede cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României Mari

bnca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 24 martie 2023, o monedă din aur şi o monedă din argint cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României Mari, informează Agerpres.

Aversul monedei din aur redă cupola Palatului Adunării Deputaţilor din Bucureşti, în perioada interbelică, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2023”. Aversul monedei din argint redă cupola palatului Adunării Deputaţilor din Bucureşti, în perioada interbelică, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2023”, arată sursa citată.

Reversul comun al monedelor din aur şi argint prezintă portretele şi numele Regelui Ferdinand I şi al lui Ion I.C. Brătianu şi inscripţiile „ADOPTAREA CONSTITUTIEI ROMANIEI MARI – 100 ANI” şi „1923”.

Monedele din aur şi argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Monedele din aur şi argint cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României Mari au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “BNR lansează monede cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României Mari”

  1. […] bnca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 24 martie 2023, o monedă din aur şi o monedă din argint cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României Mari, informează Agerpres. Aversul monedei din aur redă cupola Palatului Adunării Deputaţilor din Bucureşti, în perioada interbelică, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2023”. Aversul monedei din argint redă cupola palatului Adunării Deputaţilor din Bucureşti, în perioada interbelică,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment