Etapa intermediară de miercuri, penultima din returul Diviziei A1 la volei masculin, a pus față-n față și formațiile SCM Zalău și Unirea Dej. În tur, dejenii s-au impus cu 3 – 1, dar zălăuanii si-au luat revanșa miercuri, câștigând cu 3 – 0 duelul cu formația de pe malul Someșului. O oră și 16 minute a durat disputa de miercuri seara, la finalul căreia SCM Zalău a acumulat 36 de puncte, apropiindu-se la o singură lungime de Rapid București, ocupanta locului cinci, pe care zălăuanii o vor întâlni sâmbătă, în ultima etapă a returului, în Sala Giulești.
Actul de debut s-a încheiat cu scorul de 25 – 19, după două time-out-uri cerute de dejeni la 18 – 15 și 22 – 18. Zalăul a început în forță setul doi, obligându-i pe dejeni să solicite time-out la 6 – 2. În teren, lucrurile nu s-au schimbat, Zalăul continuând să se afle în avantaj până la finalul setului, pe care l-au câștigat cu 21 – 18.
Formația de la poalele Meseșului a punctat mai bine și în parțialul trei, care s-a încheiat cu 25 – 21. Începutul a fost fulgerător, zălăuanii ducându-se la 13 – 5, moment în care oaspeții au solicitat întreruperea jocului. A urmat o serie de 5 puncte consecutive câștigate de dejeni, iar antrenorul Zalăului a cerut imediat time-out. Până la final, SCM a continuat să aibă prim-planul, dejenii nereușind să se apropie la mai mult de patru puncte.
Rezultatele complete din etapa a XX-a: Dinamo – Rapid 3 – 0, Știința Explorări Baia Mare – Steaua 0 – 3, CSM Constanța – CSM Suceava 3 – 0, Arcada Galați – SCMU Craiova 3 – 0, SCM Zalău – Unirea Dej 3 – 0, “U” Cluj – Știința București 2 – 3.
[…] Etapa intermediară de miercuri, penultima din returul Diviziei A1 la volei masculin, a pus față-n față și formațiile SCM Zalău și Unirea Dej. În tur, dejenii s-au impus cu 3 – 1, dar zălăuanii si-au luat revanșa miercuri, câștigând cu 3 – 0 duelul cu formația de pe malul Someșului. O oră și 16 minute a durat disputa de miercuri seara, la finalul căreia SCM Zalău a acumulat 36 de puncte, apropiindu-se la o singură lungime de Rapid București, ocupanta locului cinci, pe care zălăuanii o vor întâlni sâmbătă, în… Citeste mai mult […]
[…] Etapa intermediară de miercuri, penultima din returul Diviziei A1 la volei masculin, a pus față-n față și formațiile SCM Zalău și Unirea Dej. În tur, dejenii s-au impus cu 3 – 1, dar zălăuanii si-au luat revanșa miercuri, câștigând cu 3 – 0 duelul cu formația de pe malul Someșului. O oră și 16 minute a durat disputa de miercuri seara, la finalul căreia SCM Zalău a acumulat 36 de puncte, apropiindu-se la o singură lungime de Rapid București, ocupanta locului cinci, pe care zălăuanii o vor întâlni sâmbătă, » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]