Daniel Săuca
Ce tare! Coadă la bilete la Cinema „Scala”. Zălăuanii se înghesuie să sărbătorească românește de Dragobete cu filmul „Avatar 2”. Ei, uită că a intrat și Zalăul în rândul lumii măcar cu una bucată cinematograf, după nenumărate predeschideri și vizite de lucru. E de bine, o să avem ce raporta la indicatorii de consum cultural. Înainte de pandemie, Barometrul de consum cultural 2020 constata: „Ca practică de timp liber, mersul la cinematograf este absent pentru majoritatea românilor. Aproximativ 66 la sută au menționat că nu au mers niciodată în ultimul an la cinema, diferența de 34 la sută revenind persoanelor care au fost cel puțin o dată (1 la sută – săptămânal sau mai des; 8 la sută – lunar; 25 la sută – de câteva ori sau o dată pe an” (culturadata.ro). Încă nu știm datele de consum cultural postpandemice. Poate că se vor schimba în bine, cine știe. Oricum, să nu ne facem iluzii: mersul la cinema e mai degrabă o practică de petrecere a așa-zisului timp liber decât una profund culturală, chiar dacă, potrivit autorilor studiului menționat, are următoarele funcții: identitară, de socializare, de formare modele de comportament, stratificare socială și de relaxare. Și apoi, oferta e făcută în termenii „consumerismului cultural”, cam același peste tot în lumea ce se pretinde civilizată. Să avem, zic eu, răbdare: vom vedea dacă iureșul inițial la „Scala” se va menține ori vom constata că datele barometrului menționat sunt corecte. Sunt curios dacă la cinematograful zălăuan vor avea loc și întâmplări culturale, legate sau nu de Cinematecă. Altfel, îmi aduc aminte cu nostalgie de vremurile tinereții: la „Scala”, la „Libertatea”, și printre alte locuri, am văzut sute de filme. Mai și chiuleam de la ore, asta era: pentru destui dintre noi a vedea un film era mai interesant decât a asculta un profesor de marxism. Lumea de astăzi e schimbată dramatic. Dar, poate, despre asta într-un episod viitor, nu înainte de a vă întreba direct: unde/cum vă petreceți timpul liber în Zalău?
[…] Daniel Săuca Ce tare! Coadă la bilete la Cinema „Scala”. Zălăuanii se înghesuie să sărbătorească românește de Dragobete cu filmul „Avatar 2”. Ei, uită că a intrat și Zalăul în rândul lumii măcar cu una bucată cinematograf, după nenumărate predeschideri și vizite de lucru. E de bine, o să avem ce raporta la indicatorii de consum cultural. Înainte de pandemie, Barometrul de consum cultural 2020 constata: „Ca practică de timp liber, mersul la cinematograf este absent pentru majoritatea românilor. Aproximativ 66 la sută au menționat că nu au mers niciodată… Citeste mai mult […]
auzi la el predeschideri? s-o umflat pededismul in tine?
Anonimule , ai facut liceul la seral ?
predeschideri? iar il pupi pe ciuntu in dos?
[…] Daniel Săuca Ce tare! Coadă la bilete la Cinema „Scala”. Zălăuanii se înghesuie să sărbătorească românește de Dragobete cu filmul „Avatar 2”. Ei, uită că a intrat și Zalăul în rândul lumii măcar cu una bucată cinematograf, după nenumărate predeschideri și vizite de lucru. E de bine, o să avem ce raporta la indicatorii de consum cultural. Înainte de pandemie, Barometrul de consum cultural 2020 constata: „Ca practică de timp liber, mersul la cinematograf este absent pentru majoritatea românilor. Aproximativ 66 la sută au menționat că nu au mers niciodată… » Mai multe detalii […]
Ciunt & a mai bifat o promisiune realizată, mai târziu, e adevărat dar, mai bine mai târziu decât niciodată. Totuși, zona Scala nu este finalizată, aici mai lipsește o statuie, statuia lui Mihai Viteazul, așa arată panourile publicitare din zonă. Oare se va face sau nu supărăm toarășii de coaliție ?
Bifat pe dracu . A tot inaugurat vreo 2 ani
Fiti si voi mai pozitivi…daca nu se face, de ce nu se face?, daca se face, de ce se face?….hahahaha