Noutăţi filatelice: Fauna deșertului

Romfilatelia a introdus în circulație o emisiune de mărci poștale cu o tematică abordată în premieră: Fauna deșertului.

Deșerturile ocupă aproximativ o treime din suprafața uscatului și se caracterizează printr-un nivel foarte redus al precipitațiilor. Nu toate deșerturile se găsesc în regiunile calde ale planetei; există și deșerturi reci, așa cum sunt considerate unele regiuni din Arctica și Antarctica. Cel mai întins deșert cald al lumii este Sahara (în Africa). În schimb, deșertul Gobi, din Asia, este în general, un deșert rece, unde temperaturile pot scădea iarna până sub –20 grade Celsius. În deșerturi, ariditatea creează condiții dure de viață pentru viețuitoare, iar acestea prezintă adaptări speciale pentru a supraviețui.

Cele patru timbre și plicul „prima zi” ilustrează specii de animale care trăiesc în zonele deșertice din Africa și Asia.

Pe primul timbru al seriei, cu valoarea nominală de 2 lei, este ilustrat dromaderul (Camelus dromedarius). Acest mamifer erbivor are o singură „cocoașă”, în care este depozitată grăsime, care servește drept sursă de energie în perioadele fără hrană. Prezintă numeroase adaptări care îi permit să reziste condițiilor de viață din deșert: poate suporta pierderea a până la 30% din cantitatea de apă din corp; nările se pot închide, pentru a proteja căile respiratorii în timpul furtunilor de nisip; ochii sunt apărați de praf și nisip datorită genelor lungi și dese; picioarele sunt prevăzute cu copite late, ceea ce facilitează mersul pe nisip etc. Trăiește în special în zonele calde și aride din nordul și estul Africii, precum și în Asia – în centrul și vestul acesteia și în subcontinentul indian. Cei mai mulți dromaderi sunt domestici; în Australia există însă o populație de peste 500.000 de dromaderi sălbăticiți, care provin din exemplare importate în secolul al XIX-lea. În unele culturi, dromaderul este un simbol al afecțiunii față de altă persoană, acesta fiind considerat un animal scump și valoros. Spre exemplu, în unele zone ale Etiopiei de Est, ritualul căsatoriei implică oferirea de dromaderi ca răscumparare pentru mâna fetei.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei este ilustrată șopârla de Sinai (Pseudotrapelus sinaitus). Este o reptilă de mici dimensiuni, care trăiește în zone aride din nord-estul Africii și sud-vestul Asiei. Are o lungime de până la 18 cm. Culoarea corpului este, în mod obișnuit, brun-deschis, dar în sezonul de împerechere masculii capătă o culoare albastră. Femelele prezintă pete de culoare roșie deasupra membrelor. Șopârlele de Sinai se hrănesc cu insecte (în special furnici) și plante, fiind active în timpul zilei. Împerechera are loc primăvara și la începutul verii, când și femelele, și masculii devin teritoriali. Pentru a-și păstra teritoriul, adoptă o poziție amenințătoare, ridicându-și capul și căscând. Masculul găsește un loc proeminent unde poate comunica cu o potențială pereche. Se folosește de mișcări ale capului, mișcări ale ochilor și face flotări cu membrele anterioare. După ce a avut loc împerecherea, femela depune cinci până la nouă ouă, cu dimensiunea aproximativă de 1,5 cm în lungime. În timpul zilei, se încălzește la soare, stând pe bolovani, stânci sau grămezi de piatră. Orice semn că se apropie un prădător le face pe aceste șopârle să fugă rapid. Când temperatura externă este scăzută, metabolismul lor este încetinit și sunt incapabile să țâșnească și să fugă cu viteză. Instinctul lor este să rămână pe loc și să-și atace agresorii.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este reprezentat fenecul (Vulpes zerda). Este o specie de vulpe care trăiește în Sahara, Peninsula Sinai și deșerturile Arava și Negev din Israel. Este cea mai mică specie din familia canidelor (din care fac parte vulpile, câinii, lupii, șacalii ș.a.). Lucru neobișnuit printre vulpi, se asociază în grupuri de câte 10 indivizi, dar relațiile dintre aceștia nu sunt clare. Fiecare membru sapă o vizuină de câțiva metri în pământul moale. Împerecherea are loc în perioada ianuarie-februarie, iar puii rămân în vizuină timp de 2 luni. Sunt pe deplin maturi la 11 luni. Urechile foarte mari ajută la disiparea căldurii și la localizarea prăzii. Fenecul în sălbăticie consumă 90% proteine care provin de la animale și insecte. Restul de 10% constă, în principal, din rădăcini pe care le găsește prin săpare. Hrana acestei vulpi variază, de la fructe și semințe la ouă, termite și șopârle. Deși larg răspândită, a dispărut din unele zone, datorită capturării ei în scop comercial, precum și extinderii așezărilor umane. Fenecul este vânat pentru blana sa. Este, de asemenea, prins și ținut ca animal de companie. Începând cu anul 2001, exemplare de Fenec sunt adăpostite în grădinile zoologice în scopul creșterii captive, cercetării și educației.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei este reprezentată antilopa addax (Addax nasomaculatus). Este o specie originară din Sahara, foarte bine adaptată la condițiile vieții din deșert. Poate supraviețui o perioadă lungă fără să se adape, obținând apa necesară din rouă și din plantele cu care se hrănește. Față de celelalte mamifere copitate se deosebește prin coarnele lungi, zvelte, răsucite în formă de șurub, cu inelari în lungime. Coarnele apar la ambele sexe, sunt îndoite înapoi și prezintă o răsucire dublă ca un tirbușon, cresc în sus spre exterior si pot ajunge la unele exemplare la lungimea de cel mult 1 m. Un exemplar adult are lungimea corpului de 1,25-1,7 m, greutatea de 60-150 kg și înălțimea 1,05-1,15 m. Masculii sunt de regulă puțin mai mari decât femelele. La aceste antilope culoarea blănii variază cu anotimpurile. În lunile de iarnă blana este în nuanțe de culoare maro-cenușii, iar vara în tonuri asemănatoare nisipului, albicioase, cu un smoc castaniu pe frunte și o pată albă pe față în formă de X. Ochii sunt mari, cu irisul de culoare închisă, nasul este bej, nările negre, buzele și bărbia albe, urechile sunt alungite și acoperite de păr. Membrele anterioare și posterioare sunt lungi și subțiri, acoperite de păr de culoare albă, cu pete bej pe genunchi, prevăzute cu niște copite extinse, largi, maro spre negru, care îi dau posibilitatea să meargă cu ușurință pe nisip. Coada este scurtă, subțire și albă, terminată cu un smoc de păr de culoare puțin mai închisă, ajunge la lungimea de 25-35 cm. Antilopele mendes trăiau cu ani în urmă în turme mixte alcătuite din sute de exemplare, conform unor autori care le-au descris în anii 1945-1950. Astăzi ele trăiesc în turme de cel mult 20 de exemplare – masculi, femele și puii lor – conduse de un mascul bătrân dominant. Există de asemenea și animale solitare sau grupuri mult mai mici care cuprind doar 2-4 animale. Grupurile au un mod de viață foarte bine organizat, cu tendințe migratoare în dorința de a căuta orice tip de vegetație care apare în urma ploilor și de a se odihni la umbră în timpul zilei. Cândva larg răspândită în nordul Africii, antilopa addax este în prezent o specie critic periclitată, în sălbăticie existând probabil mai puțin de 500 de indivizi. Un număr mare de exemplare sunt crescute în captivitate.

Pe plicul „prima zi” a emisiunii este reprezentată cămila bactriană (Camelus bactrianus), cunoscută și sub denumirea de „cămila cu două cocoașe”, originară din zonele de stepă și deșert ale Asiei Centrale. Adaptată la condițiile dificile din această regiune, suportă lipsa de apă și variațiile foarte mari de temperatură. Această cămilă se deosebește de dromader prin faptul că are două cocoașe: una mai aproape de regiunea șalelor și una pe greabăn. Acestea sunt formate prin stocarea de grăsimi și nu de apă cum spun localnicii prin poveștile lor. Când animalul este sănătos și bine hrănit are cocoașele mai drepte. Cămila bactriană este mai mare și mai greoaie, are lungimea corpului de 2,5-3 metri, înălțimea de 1,8-2,1 metri, greutatea de 450-690 kg și lungimea cozii de 50-58 cm. Blana sa este mai întunecată decât la dromader, fiind în nuanțe cafenii-închise și având părul mai bogat. În lunile de iarnă haina devine zburlită de culoare bej. Capul este mic, gâtul lung și puțin în formă de „U”. Botul este mare, alungit și puțin umflat, buza superioară este împărțită în două și atârnă puțin peste cea inferioară, urechile sunt relativ mici ascunse în părul lung de pe cap, nările se pot închide pe lateral astfel încât să nu permită întrarea nisipului, iar ochii sunt expresivi, au pleoape mari cu gene lungi și irisul de culoare închisă. Aceste cămile pot fi dresate de la doi ani, fie cu scopul de a căra poveri, fie pentru călărie. Cea mai mare parte a populației constă din animale domestice, existând și un număr mai mic de exemplare sălbăticite, în Asia și Australia.

Romfilatelia mulțumește Institutului de Biologie al Academiei Române și Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru sprijinul documentar oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

M. S.