Trei persoane sunt cercetate pentru furt și tăiere ilegală de arbori după ce, în cursul zilei de joi – 2 februarie, au tăiat fără drept, din pădurea Meseș, arbori pe care i-au încărcat într-o mașină. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Sălaj, un echipaj de jandarmerie a fost sesizat cu privire la comportamentul suspect al mai multor persoane aflate lângă un autoturism parcat într-un loc de refugiu de pe drumul european E81, în zona localității Ciumărna. La fața locului au fost depistate trei persoane în timp ce încărcau lemne într-un autoturism. În urma verificărilor s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, domiciliat în comuna Buciumi, a tăiat fără drept din pădurea Meseș, doi arbori nemarcați silvic pe care, împreună cu un tânăr de 18 ani și o femeie de 21 de ani, i-a încărcat într-un autoturism marca Volkswagen Sharan aparținând unuia dintre suspecți. Autoturismul și o parte din persoanele în cauză, respectiv bărbatul de 25 de ani și femeia de 21 de ani, au fost depistate în circumstanțe similare cu doar o zi în urmă. „În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept, respectiv furt de arbori, acte ce vor fi înaintate organelor judiciare pentru continuarea cercetărilor”, au precizat reprezentanții IJJ Sălaj. Lemnele și un motofierăstrău au fost confiscate.
foto cu cracter informativ
[…] Trei persoane sunt cercetate pentru furt și tăiere ilegală de arbori după ce, în cursul zilei de joi – 2 februarie, au tăiat fără drept, Citeste mai mult […]