Durata concediului paternal, de care pot beneficia viitorii tătici, a crescut de la cinci la zece zile. Printr-o Hotărâre de Guvern, care a intrat vigoare începând din 4 ianuarie, s-a modificat durata acestui tip de concediu. Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj atrag atenția că, până la data menționată, de acest concediu paternal beneficiau doar tăticii care aveau calitatea de salariat, iar în prezent de acest concediu pot beneficia tăticii lucrători. Aceștia au dreptul la un concediu paternal plătit de zece zile lucrătoare, iar în cazul în care tatăl copilului nou-născut a obţinut atestatul de absolvire al unui curs de puericultură, durata concediului paternal se majorează cu cinci zile lucrătoare. Cursurile de puericultură se pot desfăşura în cabinetul medicului de familie al tatălui sau în cadrul spitalelor sau altor unităţi de profil care organizează astfel de cursuri, iar în urma verificării noţiunilor dobândite se va elibera atestatul de absolvire a cursului.
Concediul paternal se acordă la cerere
Concediul paternal se acordă la cerere, în primele opt săptămâni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a lucrătorului. Tații care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la concediu paternal indiferent dacă părinții copilului sunt căsătoriți sau nu, ori dacă copilul este adoptat. Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte din fondul de salarii al angajatorului şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Reprezentanții ITM Sălaj informează că în categoria lucrătorilor, care pot beneficia de concediu paternal, sunt asimilate și persoanele cu contracte din activitate sportivă, cu convenții de muncă individuale, cu contract de mandat, cu contract de management, dar și cele care ocupă o funcție de demnitate publică. De asemenea, de acest drept, beneficiază şi poliţiştii, cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, precum şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în activitate. În cazul în care mama copilului nou-născut a decedat în timpul nașterii sau pe perioada concediului de lăuzie, tatăl va beneficia, după caz, de o indemnizație egală cu 85% din media veniturilor brute din ultimelor șase luni de activitate ale sale, dacă îndeplinește condițiile pentru acordarea concediilor medicale, sau ultimele șase luni de activitate ale mamei copilului, dacă tatăl nu îndeplinește stagiul de cotizare pentru acordarea concediilor medicale. Această indemnizație se plătește de către angajatorul tatălui din fondul de salarii.
foto cu caracter informativ
[…] Durata concediului paternal, de care pot beneficia viitorii tătici, a crescut de la cinci la zece zile. Printr-o Hotărâre de Guvern, care a intrat vigoare începând din… Citeste mai mult […]