David Popovici şi Simona Radiş au fost desemnaţi sportivul şi sportiva anului 2022, la Gala Sportivul Anului, eveniment care a avut loc, la Opera Naţională Bucureşti.
La gala organizată de Ministerul Sportului, la care a participat şi premierul Nicolae Ciucă, Octavian Bellu şi Mariana Bitang au fost desemnaţi câştigătorii premiului special Legenda sportului.
S-au acordat 14 premii:
Premiul special al Ministerului Sportului / Legenda sportului: Octavian Bellu şi Mariana Bitang, premiu înmânat lui Octavian Bellu de Nicolae Ciucă.
„În spatele meu şi în spatele Marianei se află, această scenă ar fi neîncăpătoare, câteva generaţii de gimnaste fabuloase, ele sunt legendele, medici, antrenori, oameni din federaţii, autorităţi locale… Toţi au visat, au clădit şi au scris această poveste frumoasă a gimnasticii româneşti. Să lăsăm legendele în mitologie, noi suntem meseriaaşi. Încercăm să contribuim în continuare la dezvoltareaa sportului în România. Cei care au succes fac ce trebuie, ceilalţi fac ce ştiu. Gala de anul viitor să fie mai bogată şi domnul prim-ministru să pregătească fondurile pentru anul viitor”, a spus Bellu.
Sportivul Anului: David Popovici (înot), dublu campion mondial şi dublu campion european de seniori la 100 şi 200 m liber.”Sunt foarte bucuros că am reuşt să vă fac mândri în 2022. Sunt convins că voi reuşi să vă fac mândri în continuare. Mă bucur că am reuşit să inspirăm prin munca noastră foarte mulţi copii. Asta consider misiunea noastră, să educăm cât mai mulţi copii, să le arătăm că sportul este bun. Sportul îţi oferă atât e multe… Aceşti copii care ne vor ajunge din urmă trebuie să aibă cât mai multă susţinere”, a spus Popovici, care şi-a invitat antrenorii pe scenă.
Sportiva Anului: Simona Radiş (canotaj), dublă medaliată cu aur la Campionatele Mondiale.”Putem mult. Suntem buni, suntem puternici şi împreună ridicăm România pe cele mai înalte trepte”, a spus Simona Radiş pe scenă.
Echipa anului – sporturi individuale feminin: Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar (canotaj – barca de dublu vâsle feminin), campioane europene şi mondiale, cea mai bună barcă feminină în 2022.”Încă nu v-aţi obişnuit că noi suntem două şi primim un trofeu”, a glumit Radiş, înainte de a mulţumi pentru premiul primit.
Echipa anului – sporturi individuale masculin: Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan (canotaj – barca de duble rame), campioni mondiali şi europeni.Antrenoarea anului: Mihaela Melinte (atletism), antrenoarea Biancăi Ghelber.
Antrenorul anului: Antonio Colamonici (canotaj), antrenor-coordonator al lotului olimpic de canotaj câştigător a 4 medalii de aur la Mondiale şi 5 medalii de aur la Europene.
Echipa anului – sporturi de echipă feminin: Rapid Bucureşti (handbal feminin), campioana României şi participantă în Liga Campionilor. Echipa anului – sporturi de echipă masculin: CFR Cluj (fotbal), campioana României pentru a 5-a oară consecutiv
Sportiva anului în sport paralimpic: Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de Para Tenis de Masă din Spania. Sportivul anului în sport paralimpic: Alexandru Bologa (judo nevăzători), medaliat cu aur la Campionatele Europene din Italia şi cu bronz la Campionatele Mondiale din Azerbaidjan
Evenimentul anului în sport / Cea mai bună organizare a unei competiţii internaţionale în România: Campionatele Europene de înot juniori Otopeni.
Tinere talente feminin: Elena Zaharia (tenis de masă), medaliată cu aur la Campionatele Europene U 21
Tinere talente masculin: Andrei Istrate (tenis de masă), medaliat cu aur la Campionatele Europene U21 (dublu mixt).
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
[…] David Popovici şi Simona Radiş au fost desemnaţi sportivul şi sportiva anului 2022, la Gala Sportivul Anului, eveniment care a avut loc, la Opera Naţională Bucureşti. La gala organizată de Ministerul Sportului, la care a participat şi premierul Nicolae Ciucă, Octavian Bellu şi Mariana Bitang au fost desemnaţi câştigătorii premiului special Legenda sportului. S-au acordat 14 premii: Premiul special al Ministerului Sportului / Legenda sportului: Octavian Bellu şi Mariana Bitang, premiu înmânat lui Octavian Bellu de Nicolae Ciucă. „În spatele meu şi în spatele Marianei se află, această scenă ar… Citeste mai mult […]
[…] David Popovici şi Simona Radiş au fost desemnaţi sportivul şi sportiva anului 2022, la Gala Sportivul Anului, eveniment care a avut loc, la Opera Naţională Bucureşti. La gala organizată de Ministerul Sportului, la care a participat şi premierul Nicolae Ciucă, Octavian Bellu şi Mariana Bitang au fost desemnaţi câştigătorii premiului special Legenda sportului. S-au acordat 14 premii: Premiul special al Ministerului Sportului / Legenda sportului: Octavian Bellu şi Mariana Bitang, premiu înmânat lui Octavian Bellu de Nicolae Ciucă. „În spatele meu şi în spatele Marianei se află, » Mai multe detalii […]