Daniel Săuca
Clasamentele, raportările. Ba suntem pe primul loc, și asta nu ne ajută cu nimic, ba suntem pe ultimul loc și dă-i și luptă. Un exemplu recent: „PIB/capita – progres uriaș al României în ultimii 10 ani. Bucureștiul ajunge la 164 la sută din media UE, dar avem și cea mai dură divergență internă” (pressone.ro). Chiar nu știam că o ducem așa de bine: „Eurostat a prezentat și datele privind produsul intern brut pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare. România este la 74 la sută din media europeană și face parte dintr-un grup format din Polonia, Portugalia, Ungaria, Letonia și Croația care împreună se află în intervalul 70 – 80 la sută din media europeană. Cu valori mai mici mai sunt doar Slovacia, Grecia și Bulgaria. În concluzie, prețurile reduse din România sunt pe măsura mărimii economiei” (euractiv.ro). Deci, dacă va crește economia, vor crește și prețurile…
Explicațiile, vorba vine, pe care sunt nevoit să le dau prin țară pentru „faptele de arme” ale unor sălăjeni ajunși în funcții înalte. Situație deloc confortabilă. Mă enervează și culpabilizarea la grămadă. Ca și mai sus, pare-se că nu putem scăpa de extreme. Analizele echilibrate, grija pentru detalii, nuanțe au cam dispărut…
Poluarea fonică, și nu numai. Sigur am îmbătrânit dar poluarea parcă întinerește. Țara, Sălajul, mândru șantier!
„Tot ce contează pentru români se regăsește în reclamele TV: medicamentele, mâncarea, shoppingul și pariurile sportive” (libertatea.ro). Cam despre asta vorbim, dragi cititori! Nu vă enervează când sunt apelați cu „dragii mei”?
„Meteorologii au emis avertizări cod galben de ploaie, ninsoare şi viscol în cea mai mare parte a ţării până sâmbătă seară” (news.ro). Vai, iar vor fi pline râul, e-ramul, fb-ul și net-ul de lamentări, acuze: „A venit iarna!”… „Iar ne-a luat iarna pe nepregătite!”…
„Modelele adolescenților crescuți de rețelele de socializare. Influența școlii s-a prăbușit” (adevarul.ro). Așa. Nu vă enervați când auziți de „România educată”?
Închei aici, să nu ziceți că-s prea nervos, că mă enervează prea multe… Ceea ce vă doresc și dvs.
[…] Daniel Săuca Clasamentele, raportările. Ba suntem pe primul loc, și asta nu ne ajută cu nimic, ba suntem pe ultimul loc și dă-i și luptă. Un exemplu recent: „PIB/capita – progres uriaș al României în ultimii 10 ani. Bucureștiul ajunge la 164 la sută din media UE, dar avem și cea mai dură divergență internă” (pressone.ro). Chiar nu știam că o ducem așa de bine: „Eurostat a prezentat și datele privind produsul intern brut pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare. România este la 74 la sută din media… Citeste mai mult […]