Aproape 2.000 de elevi din mediul rural, din clasele pregătitoare, gimnaziu și liceu, au luat parte la „Educație prin Patrimoniu”. Este vorba despre proiectul educațional dedicat școlilor din mediul rural, inițiat și desfășurat de reprezentanții Muzeului Județean de Istorie și Artă (MJIA) Zalău pe parcursul anului trecut în Sălaj. Primele activități s-au derulat în perioada februarie-mai în nouă școli din comunele: Letca, Vârșolț, Pericei, Valcău de Jos, Gâlgău, Hida, Creaca, Mirșid și Fildu de Jos.
Activitățile s-au adresat elevilor de școală primară, gimnaziu, dar și de liceu. „Pentru că programul nostru dedicat școlilor din mediul rural a avut un impact semnificativ, am continuat și în cea de-a doua parte a anului, respectiv din luna septembrie până în luna decembrie”, a precizat dr. Corina Bejinariu – managerul MJIA Zalău. Astfel, la debutul noului an școlar organizatorii programului „Educație prin Patrimoniu” au propus unor grupe de elevi din comunele Treznea și Buciumi o vizită în sit, însoțită de reconstituiri virtuale ale unor obiective cercetate arheologic din Castrul Roman de la Buciumi (modelări 3D).
Miza organizatorilor a fost de a facilita și accesibiliza informația istorică prin aceste reconstiuiri virtuale, bazate pe rezultatele cercetărilor științifice. Elevii au luat parte și alte activități, precum: Povestea lutului, Etnograf pentru o oră, Expoziție VR – Alimentația în epoca romană și Pomi tradiționali de Crăciun. Având în vedere faptulcă și cea de-a doua etapă a proiectului s-a dovedit un succes, beneficiarii activităților fiind elevi din comunele Buciumi, Treznea, Sâg, Cristolț, Surduc, Meseșenii de Jos, Crișeni, Horoatu Crasnei și Cizer, reprezentanții MIJA Zalău vor continua programul și în acest an.
„Mulțumim școlilor și administrațiilor locale care s-au alăturat cu entuziasm programului educațional propus de noi și ne bucurăm să descoperim că există interes și apetit pentru cunoașterea patrimoniului cultural și a istoriei locale. Ceea ce ne arată că merită să continuăm programul educațional dedicat școlilor din mediu rural și în cursul anului 2023”, a adăugat managerul MJIA Zalău.
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]