Suntem liberi să spunem, să scriem ceea ce credem?

Daniel Săuca

Oare chiar nu suntem liberi să spunem, să scriem ceea ce credem? Scriitorul Cristian Fulaș: „Asta e soarta adevărului azi. Adevărul poate însemna excludere, reducere la tăcere, aneantizare, distrugere intenționată a tot ce a făcut un om în viața lui, doar pentru că acel om nu e de acord să susțină anumite idei. Sună cunoscută situația? Unde a ajuns umanitatea, câte secole am parcurs înapoi în timp, încotro merge istoria? Unde e libertatea, singurul sprijin al adevărului, dacă eu nu sunt liber să spun orice, sub garanția impunității, a libertății de exprimare? E complicat să vorbim despre roman în termenii aceștia, știu, dar situația e cât se poate de reală și a fi apolitic, a vorbi despre frumos și bine (sic!) înseamnă azi a-ți asuma un risc, anume riscul propriei dispariții ca scriitor și imagine publică. Aici s-a ajuns, sunt convins că va fi mai rău, mult mai rău, războiul abia a început”(observatorcultural.ro). Chiar așa să fie? Dacă ești apolitic, riști propria dispariție ca scriitor (și nu numai) și imagine publică? N-aș dramatiza, dar sunt destule semne că așa e sau, mai degrabă, într-acolo ne îndreptăm. „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră” revine, culmea, sub semnul libertății. Civilizația dialogului e, din nou, pe cale de dispariție. Adevărul e că nu ne mai place să dialogăm (vorba vine) decât în „bula” noastră (fie și pe așa-zisele rețele de socializare). Îi excludem pe toți cei care nu ne împărtășesc opiniile. Respectarea alterității a ajuns o vorbă în vânt. Zisa civilizație de azi pare un imens cor de imprecații, imperative și excomunicări. Noile tehnologii media, în loc să dezvolte comunicarea, o sufocă, și prin stimularea manifestării agresivității, violenței umane. Subiectu-i fain-tragic (zic eu) și musai o să revin asupra lui. Și pentru că, la noi, ah, la noi… Doru Radosav: „«La anul 1796, a fost iarnă atât de caldă tocmai ca vara». Iarna de acum, precum iernile de altădată” (republica.ro)…