De Ziua Culturii Naționale

Daniel Săuca

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, ar merita să fie dedicată și întregului sector cultural de astăzi (mai precis, sectoarelor culturale și creative). Domeniu ocupat nu doar de instituții publice de cultură. De Ziua Culturii Naționale ar merita să vorbim și de educație. Oricum, la noi nu sunt vremuri bune nici pentru cultură, nici pentru educație. Și nu de ieri, de azi. Întrebarea importantă, totuși, ar fi alta: ce mai înseamnă „cultura națională” astăzi? Nume importante ale intelectualității au îndemnat, de-a lungul anilor, să luăm „cultura națională” așa cum e, să prețuim valorile și să le promovăm, să avem grijă de cultivarea limbii române, să ne amintim, nu doar de 1 Decembrie sau 15 ianuarie, că suntem români. Pe de altă parte, nu puțini sunt cei care susțin că sintagma e depășită, nu numai în context european. Și pentru aceștia, și Ziua Culturii Naționale, și altele de acest fel, nu sunt decât un prilej pentru organizarea de nesfârșite manifestări festiviste și patriotarde. Ce să zic? Au dreptate și unii, și alții. Dar, nu mi-am propus să fiu polemic astăzi. Rămâne pe altădată, și pentru că, pentru mine, Ziua Culturii e cam în fiecare zi… Altfel, din recentul număr al revistei „Caiete Silvane” (216/ianuarie 2023), vă ofer un scurt fragment dintr-un text semnat de elevul Ștefan-Andrei Inceu, „Confesiune: dor de Eminescu”: „Am început să-l iubesc pe Eminescu de când am terminat de învățat alfabetul; să pot citi, să pot scrie. Mi-a fascinat copilăria și adolescența cu frumusețea chipului său care mi s-a părut dintotdeauna că este al unui Crai de la Răsărit, care a călătorit prin această lume cu creația sa literară plină de har. Adesea m-am întrebat de ce îmi este așa de dor de Eminescu, «un dor dureros de dulce», dorul de acest genial poet este ca dorul de un frate mai mare, plecat prea devreme dintre pământeni. Este dorul de un prieten drag, care-mi știe suferințele și toate durerile, visurile și toate speranțele. Doresc să fac această confesiune cu gândul la impactul pe care l-a avut asupra mea, reprezentând nimic mai mult decât o oază de inspirație. Mulțumită lui, am reușit să compun câteva creații artistice, dar nu aș fi reușit să mă exprim într-un mod liber, să am încredere să prețuiesc gândurile și sentimentele mele și să am curajul să le aștern pe o foaie goală, parcă însuflețind-o și încărcând-o într-o manieră exuberantă, fără existența sa” (caietesilvane.ro).

7 Thoughts to “De Ziua Culturii Naționale”

  1. […] Daniel Săuca 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, ar merita să fie dedicată și întregului sector cultural de astăzi (mai precis, sectoarelor culturale și creative). Domeniu ocupat nu doar de instituții publice de cultură. De Ziua Culturii Naționale ar merita să vorbim și de educație. Oricum, la noi nu sunt vremuri bune nici pentru cultură, nici pentru educație. Și nu de ieri, de azi. Întrebarea importantă, totuși, ar fi alta: ce mai înseamnă „cultura națională” astăzi? Nume importante ale intelectualității au îndemnat, de-a lungul anilor, să luăm „cultura națională” așa cum… Citeste mai mult […]

  2. […] Daniel Săuca 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, ar merita să fie dedicată și întregului sector cultural de astăzi (mai precis, sectoarelor culturale și creative). Domeniu ocupat nu doar de instituții publice de cultură. De Ziua Culturii Naționale ar merita să vorbim și de educație. Oricum, la noi nu sunt vremuri bune nici pentru cultură, nici pentru educație. Și nu de ieri, de azi. Întrebarea importantă, totuși, ar fi alta: ce mai înseamnă „cultura națională” astăzi? Nume importante ale intelectualității au îndemnat, de-a lungul anilor,  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    E adevărat că de Ziua Culturii dr.pl.Bode va ține o conferință despre curent la Gr. Botanică?

  4. plotonieru

    ce inseamna dr.pl.? Doctor, plotonier s-au ce?

    1. Anonim

      @ plotoneru
      Poți înțelege plagiator. Sau alt cuvînt care începe cu p și conține l.

  5. plotonieru

    Ce cultura, ce national1?Cand plagiatul, hotiile, impostura sunt principalele ,,calitati „promovate azi in Romanica.

  6. Bine c-a crăpat

    Din păcate, manuscrisele eminesciene sunt pierdute pe veci. În timpul lovitirii de stat din dec 89, descreeratul cacamitru s-a urcat pe un tanc și o ordonat foc asupra Muzeului de Artă iar țâmpiții de militari români au executat ordinul unui civil neinstruit !

Leave a Comment