Editura „Școala Ardeleană” continuă inițiativele editoriale legate de Centenarul Marii Uniri și de istoria Transilvaniei, ca parte integrantă a istoriei României, printr-un proiect care își propune publicarea unor cărți dedicate lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873, Bădăcin/Șimleu Silvaniei – 5 februarie 1953, Închisoarea Sighet), unul dintre artizanii Unirii Transilvaniei cu România, de la nașterea căruia se împlinesc, în 2023, 150 de ani, iar de la trecerea în eternitate, 70 de ani.
Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române și coordonatorul colecției de Istorie contemporană, propune și recomandă editarea primei cărți din această serie: Iuliu Maniu Sfinxul de la Bădăcin”, scrisă de istoricul sălăjean Marin Pop.
Partenerii proiectului sunt: Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin și Asociația Școala Ardeleană de Editare și Promovare a Cărții.
Vasile Pușcaș despre Iuliu Maniu
„Descendent dintr-o vestită familie de luptători pentru cauza românității, încadrată în susținerea Proiectului Național Românesc al Școlii Ardelene, Iuliu Maniu a urcat pe scena politică a României Mari, din 1918, pentru a desăvârși idealul național al românilor prin construirea unei Românii Noi. A fost un politician cu convingeri democratice solide și un om de stat dedicat total binelui Țării. Testamentul lui politic a încorporat crezul rostit încă la sfârșitul secolului al XIX-lea: «Jur pe Dumnezeu, pe conștiință și pe onoare că îmi voi jertfi viața pentru triumfarea cauzei românești». Model de seriozitate, rigoare și muncă neîntreruptă pentru realizarea binelui public, Iuliu Maniu a fost exemplul sacrificiului unei vieți închinate Altarului Națiunii Române!”.
Vasile Pușcaș despre Marin Pop și cartea Iuliu Maniu Sfinxul de la Bădăcin
„Gândind la readucerea în atenția contemporanilor a portretului unei asemenea personalități importante, Editura Școala Ardeleană și partenerii ei au lansat Proiectul editorial «Iuliu Maniu». Concretizarea acestui demers constă și în publicarea volumului întocmit de istoricul Marin Pop, Iuliu Maniu Sfinxul de la Bădăcin. De la bun început trebuie spus că ceea ce ne propune autorul nu este o biografie clasică și nici un studiu monografic. Este mai degrabă un portret alcătuit din liniile sugerate de dezbaterile publice din ultimele decenii care au avut ca preocupare viața și activitatea politică a lui Iuliu Maniu. De aceea, volumul este constituit tematic din studii și articole publicate de Marin Pop în reviste de cultură și socio-politice, între care amintim valoroasa publicație Caiete Silvane (Zalău). Acestea nu sunt texte de popularizare a istoriei, ci reconstituiri istoriografice ale unor subiecte legate de evoluția lui Iuliu Maniu în spațiul public, preponderent în epoca interbelică. Autorul a realizat o bogată documentare arhivistică, a investigat presa vremii, memorialistica și a intervievat câteva persoane care l-au cunoscut pe Iuliu Maniu, aducând interpretări istoriografice noi. În același timp, prin tematica propusă și stilul exprimării, istoricul sălăjean Marin Pop se adresează tuturor cititorilor interesați și fascinați de personalitatea extraordinară a celui căruia după Marea Unire i se spunea «Sfinxul de la Bădăcin»”.
[…] Editura „Școala Ardeleană” continuă inițiativele editoriale legate de Centenarul Marii Uniri și de istoria Transilvaniei, ca parte integrantă a istoriei României Citeste mai mult […]
Nici o manifestare, nici o mișcare, nici o aducere aminte despre Sfinxul de la Bădăcin. Ehei, dacă era ungur sa vezi coroane, să auzi discursuri, să vezi fonduri alocate pentru aniversare.