Daniel Săuca
Am citit și de Sărbători previziuni privind ceea ce se va întâmpla sau nu în noul an. M-am obișnuit să lecturez asemenea texte, chiar dacă nu de puține ori seamănă a „horoscop” (din cele comune presei noastre, nu neapărat senzaționaliste) decât a analize pertinente. „horoscopurile” astea se bazează totuși pe agende globale, europene sau naționale. La noi, de pildă, este clar (dacă nu cumva vor exista surprize), că în luna mai se va întâmpla „rocada mare” la guvernare. Ce se poate schimba cu un prim-ministru de la PSD? Unii spun că nimic, alții că se „va da” mai mult pentru popor. Așteptările, nevoile sunt multe, oricum. Într-un an preelectoral, e greu de spus că nu se „va da”. Din primele date oficiale ale recensământului din 2021 rezultă și că aproape 20 la sută din populație are peste 65 de ani. Prin urmare, un scenariu plauzibil e că partidele de la guvernare se vor ocupa, cum altfel decât electoral, de această masă de votanți. Pare sigură și constatarea că aceleași partide nu vor face mai nimic pentru oprirea declinului demografic, cum nu au făcut mai nimic în ultimii 33 de ani, în afară de planuri și declarații. Chiar nu putea fi prevăzut „dezastrul demografic”? „Adevărata dramă demografică. În 20 de ani România a pierdut 140.000 de copii din categoria 0-4 ani şi nimeni nu îşi asumă responsabilitatea pentru un declin care va costa generaţiile viitoare” (zf.ro). De citit integral articolul citat. Altfel, putem da și noi în bobi sau în stele dacă se va opri, și cum, războiul din Ucraina, dacă va scădea inflația, despre câți kilometri de autostrăzi și drumuri rapide se vor construi, dacă vor apărea noile legi ale educației, despre înarmarea României, despre câți muncitori străini ar avea nevoie țara pentru a compensa lipsa forței de muncă etc. Mă înduioșează textele care impun, mai mult sau mai puțin subtil, ideea că fiecare dintre noi este responsabil pentru viitorul patriei. De acord, dar chiar suntem toți la fel de responsabili? Și despre aceste subiect însă voi scrie într-un episod viitor al serialului dvs. preferat de „desene animate” editoriale.
[…] Daniel Săuca Am citit și de Sărbători previziuni privind ceea ce se va întâmpla sau nu în noul an. M-am obișnuit să lecturez asemenea texte, chiar dacă nu de puține ori seamănă a „horoscop” (din cele comune presei noastre, nu neapărat senzaționaliste) decât a analize pertinente. „horoscopurile” astea se bazează totuși pe agende globale, europene sau naționale. La noi, de pildă, este clar (dacă nu cumva vor exista surprize), că în luna mai se va întâmpla „rocada mare” la guvernare. Ce se poate schimba cu un prim-ministru de la PSD?… Citeste mai mult […]
[…] Daniel Săuca Am citit și de Sărbători previziuni privind ceea ce se va întâmpla sau nu în noul an. M-am obișnuit să lecturez asemenea texte, chiar dacă nu de puține ori seamănă a „horoscop” (din cele comune presei noastre, nu neapărat senzaționaliste) decât a analize pertinente. „horoscopurile” astea se bazează totuși pe agende globale, europene sau naționale. La noi, de pildă, este clar (dacă nu cumva vor exista surprize), că în luna mai se va întâmpla „rocada mare” la guvernare. Ce se poate schimba cu un prim-ministru de la PSD?… » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]