Peste 1.000 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, în doar o săptămână, mai exact în perioada 27 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, între Crăciun și Anul Nou. Potrivit reprezentanților unității spitalicești, din totalul celor 1.055 de pacienți care au trecut pragul UPU Zalău, 323 au fost internați pentru tratament și investigații medicale în diferite secții ale spitalului. Cei mai mulți pacienți care s-au prezentat la Urgențe pentru a solicita sprijin au fost cu: plăgi, fracturi, traumatisme, entorse și contuzii – 92 de cazuri; gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită – 83 de cazuri; hipertensiune arterială – 63 de cazuri; travaliu declanșat – 13 cazuri; colică abdominală – șapte; apendicită – șase cazuri; mușcături de animale – patru cazuri și politraumatism prin accident rutier, agresiune, vătămare corporală – trei cazuri. Comparativ cu perioada 20-26 decembrie, penultima raportare, numărul pacienților care au ajuns la UPU a crescut cu 173 de persoane de la 882 la 1055.
[…] Peste 1.000 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, Citeste mai mult […]
[…] Peste 1.000 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, » Mai multe detalii […]