Comunitatea de slovaci din Faget, comuna Plopis, a fost, joi, gazda unui eveniment cultural la care au participat elevi ai scolilor din localitate si din Sinteu, judetul Bihor, alaturi de elevi si profesori din Slovacia, Polonia si Turcia. Manifestarea s-a desfasurat in cadrul proiectului international Comenius Time to Recycling for Future, ca ultima activitate a unor manifestari ce s-au derulat pe parcursul intregii saptamani in Salaj, sub patronajul Scolii Mihai Eminescu din Zalau, care a fost gazda reuniunii. Asa cum precizeaza Tatiana Contras, coordonatoare a proiectului, elevii romani de la scolile amintite au sustinut un spectacol folcloric cu dansuri si cantece traditionale slovace, iar Alexandra Chira, din Plopis, alaturi de fratele ei, au interpretat cantece populare romanesti. Preotul Martin Rolnik din Faget a vorbit despre istoricul comunitatii si al bisericii din satul Faget, iar in final, in noua cladire a scolii din Faget, primarul comunei Plopis, Nicolae Criste si directorul scolii, Victor Cristea, au oferit invitatilor o masa traditionala cu specific slovac. Totul s-a incheiat cu o seara distractiva de care s-au bucurat, deopotriva, elevii turci, slovaci, polonezi, alaturi de gazdele lor din Salaj.
La eveniment au fost prezenti Miroslav Iabloncsik – consulul general al Slovaciei in Romania, deputatii Adrian Merca, din partea Comunitatii Slovace din Romania, subprefectul Onorica Abrudan, inspectorii scolari Mlinarcsik Alexandru, din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Bihor (pentru minoritatea slovaca), Rozs Rita, din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, si Lucian Bode.
De mentionat ca proiectul Comenius Sa reciclam pentru viitor a inceput anul trecut si este programat sa se desfasoare pe parcursul a doi ani, pana in 2010, timp in care elevii scolilor din Turcia, Polonia, Slovacia, alaturi de scolile din Salaj implicate in proiect, vor pastra legatura si se vor vizita reciproc pentru alte activitati comune.