Este Gabriel Liiceanu un om iubit? Este Gabriel Liiceanu un om urât (detestat)?

Răspunsul la aceste întrebări fără echivoc îl aflăm citind eseul “COMBUSTIBIL”, publicat de scriitorul Radu Paraschivescu în volumul apărut în acest an la editura “HUMANITAS” și intitulat “MUZICA GÂNDIRII. GABRIEL LIICEANU ÎN DIALOG CU PRIETENII SĂI”. Lucrarea este editată de CĂTĂLIN CIOABĂ și GRIGORE VIDA.

Având un titlu metaforic, “MUZICA GÂNDIRII”, cartea este una deosebit de originală, cel puțin sub trei aspecte: prin geneza sa, prin conținutul propriu-zis, dar și prin compoziție. În anul 2021, câțiva dintre elevii profesorului “îndrăgostit de gândire”, Gabriel Liiceanu, s-au gândit că acesta în 2022 va împlini 80 de ani și că ar fi potrivit să marcheze momentul aniversar printr-o lucrare aparte. De aceea , inițiatorii și viitorii editori ai demersului lor, CĂTĂLIN CIOABĂ, lector la Facultatea de Filozofie a Universității din București, autor al multor lucrări în domeniul filozofiei și GRIGORE VIDA, istoric al filozofiei și al științei, au trimis mai multor oameni de cultură presupuși a fi având “afinități elective” cu cărțile lui Liiceanu, o invitație de a scrie un text pornind de la întrebările/ideile recurente din opera acestuia, în care să-și  prezinte răspunsul lor la unele dintre ele. Au răspuns printr-un eseu un număr de 22 de cărturari, români și străini. Așadar, prin geneza ei, scriitura a fost concepută ca o carte a întrebărilor, dar și o carte a răspunsurilor “pe mai multe glasuri, din care, până la urmă, se înfiripă muzica gândirii…”

Pe lângă cele 22 de eseuri, volumul mai cuprinde și două capitole finale: unul prezintă autorii răspunsurilor, iar altul, alcătuit de Grigore Vida, o bibliografie detaliată a tot ceea ce a scris Gabriel Liiceanu până acum. Eseurile invitaților la dialog, se referă la principalele lucrări semnate de filozoful, eseistul  și scriitorul Gabriel Liiceanu: “CEARTA CU FILOZOFIA”, “APEL CĂTRE LICHELE”, “DESPRE LIMITĂ”, “DECLARAȚIE DE IUBIRE”, “UȘA INTERZISĂ” , “DESPRE MINCIUNĂ”, “DESPRE URĂ”, “DESPRE SEDUCȚIE”, “DRAGUL MEU TURNĂTOR”, “CONTINENTELE INSOMNIEI”, “ISUS AL MEU”, “IMPUDOARE”, “NEBUNIA DE A GÂNDI CU MINTEA TA”, “JURNALUL DE LA PĂLTINIȘ”.

Editorii operei ce-o prezentăm, au grupat răspunsurile în patru capitole tematice: “Despre paradisul din noi”, “Isus sau chipul unei alte omeniri”, “Filozofie și literatură”, “Aventura civismului”.

Pe scurt, voi face referiri doar trei dintre cele 22 de eseuri. Scriitoarea Ana Blandiana, în textul “Poate poezia salva lumea?”, ne oferă un răspuns afirmativ la întrebarea din titlu. Dovezi? Trei categorii de aspecte prin care poezia a fost pentru mulți oameni o adevărată “Arcă a lui Noe”. Este vorba de rolul important deținut de poezie în închisorile comuniste din România. Poezia a fost pentru mulți încarcerați un “mecanism de rezistență psihică, intelectuală și sprirituală bazat pe compunerea, transmiterea, memorarea și recitarea de poeme…”. Există în istoria literaturii române un bogat capitol dedicat literaturii scrise în anii de detenție de către mulți autori.

În anii ’70 – ’80, ai secolului trecut, “tirajele volumelor de poezie ajunseseră la zeci de mii de exemplare”. Pentru cititorii vremii, “poezia era locul în care persistau ultimele molecule de libertate pe care cititorii încercau să le respire și să se salveze în același timp intelectual și sufletește”. În zilele noastre, Ana Blandiana remarcă “proliferarea festivalurilor de poezie”, la care participă zeci de spectatori. Prin ele, oamenii scapă de “obsesia de consum” și realizează o întoarcere spre spiritualitate “într-o lume suprasaturată de materialism și tehnicitate”. Ca cititor de literatură, îmi permit să concretizez acest ultim aspect pomenit, dând doar câteva exemple din actualitatea literară: Festivalul Internațional de Literatură “Tudor Arghezi”; “Poezia la Iași”; Festivalul Național de Literatură “FestLit”, Cluj-Napoca; Festivalul Internațional de Literatură “Poezia – Port la Dunăre”, Galați; Gala “Poeziei Române contemporane”, ediția a XII-a, Alba-Iulia în 2022; “Literatura tinerilor”, ediția a V-a la Neptun în 2022; Festivalul de poezie “Art Poetica”, Constanța etc., etc. Și în județul Sălaj, revista “Caiete Silvane” organizează anual un Festival de poezie româno-maghiară, iar Asociația Scriitorilor Sălăjeni face frecvente întâlniri în școli sau în diverse localități cu iubitori de lectură, de poezie îndeosebi.

Concluzia Anei Blandiana: “poezia este în stare să pună în locul spaimelor curajul, pentru că ea nu așază în locul vacarmului cuvintele, ci liniștea dintre ele.”

Prin eseul “Perenitatea lichelei”, Melania Cincea ne convinge că textul–manifest publicat de Gabriel Liiceanu în decembrie 1989 cu titlul “APEL CĂTRE LICHELE” a “rămas un urlet în pustiu …” La 32 de ani de la redactarea textului filozofului nostru, “realizăm, fără urmă de îndoială, perenitatea lichelelor comuniste.” Mai mult, “unele lichele au devenit figuri publice, altele s-au convertit în capitaliști prosperi, clădindu-și, prin furt din banii și patrimoniul public, imperii financiare…” Cauze ale perenității lichelelor comuniste: “revoluția a fost confiscată de oameni din eșaloanele secundare ale PCR, ale fostei nomenclaturi…”; ”daca am fi avut o lege a lustrației eficientă, promulgată la timp, le-ar fi interzis lichelelor să ocupe funcții de conducere în instituțiile statului român, la vârful acestuia”; “o încununare a victoriei lichelelor … la aproape 32 de ani de la căderea comunismului … cele două dosare istorice, al Revoluției și al Mineriadei … în niciunul dintre ele nu există sentințe definitive.” Concluzia autoarei articolului: “Nu am reușit sau nici nu am încercat să obligăm lichelele să facă pasul lateral, le-am ajutat să se perenizeze.”

Ultimul articol al acestui volum, ce mi se pare a fi o microantologie de proză de idei de-o mare actualitate, este intitulat “COMBUSTIBIL”, și-i aparține scriitorului Radu Paraschivescu. În conținutul său cititorii află și răspunsul la întrebările din titlul prezentelor note sau glose de lectură. Eseul celui care a scris “Ghidul nesimțitului” este unul de tip argumentativ întrucât în conținutul său conoaștem prin ce este Gabriel Liiceanu un om deopotrivă iubit sau urât, cu sens de “detestat”. Ipoteza eseului: “Este Gabriel Liiceanu un om iubit? De multă lume. Este Gabriel Liiceanu un om urât-cu sensul de detestat, dar nu numai? De multă lume. Notorietatea declanșează un caleidoscop de reacții, de la adorație la ranchiună și de la bucurie la dispreț.”

Gabriel Liiceanu este, oarecum, un caz singular în cultura noastră și în sensul că el reușește “să fie prezent în paginile adoratorilor și în cele ale contestatarilor.” Straniu este că “motivele de iubire și de ură sunt cam aceleași.” Spre exemplu, fostul “elev” al lui Constantin Noica la “Școala de la Păltiniș”, “a ridicat o editură importantă („HUMANITAS” -n.n.), a contribuit la lansarea unor scriitori, a scris un raft de cărți frumoase și utile … Ei bine, lucrurile astea au suscitat admirație și ranchiună, prețuire și disprețuire”. Ridicând “Humanitas”, Gabriel Liiceanu “aruncă o bibliotecă peste țară.” “Humanitas” înseamnă “restituirea multor autori interziși în comunism, înseamnă recuplarea la respirația Europei, înseamnă colecții în premieră, înseamnă comerț cu idei, înseamnă deschidere spre valori occidentale, stil și cultură autentică. Asta spun unii.” Alții, în schimb, consideră că “Gabriel Liiceanu a spoliat o mândrețe de Editură Politică, vârându-i zestrea în bagaj și ducând-o acasă.”  În realitate, precizează Radu Paraschivescu, “Editura Politică a însemnat un siloz de maculatură ideologică …” Același autor consideră că cei care-l detestă pe Liiceanu sunt dintre cei care s-au regăsit în manifestul “APEL CĂTRE LICHELE”.

Concluzia eseului “COMBUSTIBIL” este una clară, lămuritoare, a unui cărturar ce-l cunoaște foarte bine pe Gabriel Liiceanu: “Din întâlnirea cu ura altora și în ciuda miezului său vulnerabil, Gabriel Liiceanu iese întărit. Își permite un lux interzis altora: Gânditul cu mintea lui. Și știe că, dintre atâția combustibili aflați pe piață, ura pune mașina în mișcare doar ca s-o înfigă în primul parapet.”

Și prin prezenta carte, se ilustrează adevărul că “MUZICA GÂNDIRII”, întotdeauna va învinge “BOCETUL URII”.

profesor Octavian Guțu,

Șimleu Silvaniei