150 de ani de liturghie în biserica din Treznea

În săptămâna Crăciunului se împlinesc 150 de ani de la săvârșirea primei liturghii în biserica din Treznea. Adică în cea de azi. Înaintea ei a fost o mănăstire cu școală, în locul numit și astăzi Poiana Mănăstirii, arsă din ordinul generalului Bukov, alături de alte 45 biserici de lemn și mănăstiri din Transilvania.
Dragi cititori, faptul nu este singular de-a lungul istoriei. Dacă ați fost la Olănești, bisericuța din fața mănăstirii este tot din Ardeal; demolată de autorități, a fost salvată de Ion C. Brătianu, adusă și reconstruită unde o vedem azi. În 1908, poetul Octavian Goga i-a dedicat poemul „Bisericuța din Albac”.
Au fost mai multe momente în acest an la Treznea, în care sătenii și-au adus aminte de strămoși, i-au cinstit și s-au bucurat de sărbătoare: tabăra școlară organizată de părintele Ionuț Știrb, sărbătoarea hramului, alte întâlniri peste an.
Ziua de duminică, 11 decembrie, a fost dedicată în întregime acestei aniversări. A început cu liturghia. Preotul Ionuț Știrb l-a avut ca invitat pe părintele Ioan Avram, cel care a fost atâta vreme în comunitatea noastră stâlp și îndrumător. O slujbă caldă, blândă, așa cum a fost și predica părintelui: „Mi-a fost dor de voi… cunosc fiecare colț al acestei fresce din biserică. Aici mă simt ca acasă”. A urmat parastasul după preoții care au slujit în biserică, cu Irodion Labo, primul pomenit, ctitorul bisericii. În raza caldă de lumină care a ieșit printre nori și s-a strecurat prin vitraliile înalte ale bisericii, numele lor, ale preoților, ale diecilor și ale sfeților ne-au amintit de câte s-au strecurat în istoria și memoria satului. Veșnică pomenire și tuturor celor plecați!
Parastasului i-au urmat colindele în clădirea Primăriei. Sala de festivități s-a umplut de amintirea unor vremuri de demult: Laura Băican și Aurica Blaj, alături de multe alte mâini harnice, au pus covoare, șterguri, icoane, între care părintele Ionuț Știrb a aranjat expoziția de fotografii vechi, unele de-o vârstă cu biserica. Și încă o dată vedem cum lucrurile vechi, păstrate cu grijă în casele sătenilor, sunt exemplare în frumusețea lor și în povestea imprimată în ele: serbări școlare, nunți, emigrația în America, îndeletniciri casnice, jocuri, toate acestea într-o expoziție de fotografii pe care vizitatorii le priveau cu ochii uimitor de uimiți și descopereau cu bucurie istoria satului, a familiei și a lor, personală.
Corul bisericii, condus de părintele Ionuț Știrb, a colindat colinde vechi, care se mai aud încă pe ulițele satului: „Căci pe fața fiului/ Scrisă-i raza soarelui/ Corinde-mi, Doamne!”.
Am ascultat-o apoi pe Ileana Petrean-Păușan, autoarea monografiei satului Treznea. Cu nostalgia celor cinci ani în care a trudit pentru carte, am auzit de la ea informație incontestabilă și profundă despre istoria satului, în centrul căreia se află biserica. Se spune că o comunitate care nu-și prețuiește învățații riscă să rămână în urma civilizației. Mulțumim, dragă Nana. Cartea ta și Biserica rămân peste timp să vorbească despre noi, celor care vor veni, peste ani și ani.
În cuvântul său, părintele Ionuț Știrb ne-a dezvăluit că este tare bucuros să slujească în această biserică.
Atunci, în anii aceia, locul ales era un fel de mlaștină. Dar era în mijlocul așezării. Străbunii noștri nu s-au gândit că e greu; doreau ceva durabil și frumos. Au adus mai întâi piatra de pe Vale, au înălțat locul și apoi au zidit biserica. Și aici ne dau un exemplu.
Mesajului Episcopiei, prin vocea părintelui Mihai Dobocan, i-au urmat vocile tinere care au colindat, împlinind arcul peste timp. Părintele Ionuț Știrb a avut minunata idee să însemne momentul oferindu-le placheta cu „Biserica din Treznea – 150 de ani”.
Ne-am despărțit în holul primăriei, după un pahar cu vin fiert, sarmale și gogoși de post, mere și nuci, cu care ne-au îmbiat bunele gazde, bucuroase să ofere o farfurie cu bunătăți, la o poveste, o minunată poveste care a început acum 150 de ani și avea să fie fără sfârșit.

prof. Aura Mocan