Cercetările arheologilor din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău au scos la iveală urme importante ale istoriei dacilor. Un mormânt dacic de incineraţie a fost descoperit în zona oraşului Şimleu Silvaniei, potrivit informaţiilor postate pe pagina de internet a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
În prezentarea instituţiei muzeale se arată că în acest an Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a continuat cercetările la Șimleu Silvaniei cu cea de-a 15 – a campanie arheologică, la 28 de ani de la debutul acestora, în anul 1994. Diagnosticul din anul precedent a oferit concluziile potrivit cărora incinta 5 ar fi depozitara necropolei dacice aferente locuirii fortificate (incintele 1 – 4). În intenţia arheologilor a fost și investigarea unei masive gropi de căutători de comori care au răscolit profund în stâncă, acum peste 100 de ani, partea superioară a muncelului. În cercetarea arheologilor a fost constatată o amenajare dacică a dealului pentru realizarea suprafețelor destinate depunerilor funerare. În suprafața „S1” a fost surprins un singur complex arheologic, care este o groapă de provizii din epoca fierului, și urme de la o posibilă locuință din aceeași perioadă, nivelată însă secole mai târziu în epoca dacică. A fost golit și un sfert din groapa făcută de căutătorii de comori, cât a fost surprins în cercetarea noastră, fiind descoperite fragmente ceramice rulate preistorice și un toporaș din bronz, de tip celt, în solul excavat acum o sută de ani. Descoperirea de senzație provine din suprafața „S2” unde a fost identificat și conturat un mormânt dacic de incinerație cu dimensiunile de 1,4 ×1 metri depus pe o amenajare patrulateră, din sol gălbui tasat, cu colțurile rotunjite de 0,8×1 metri. Depunerea funerară conținea oase incinerate, fragmente de piese din fier și argint puternic arse secundar. Totodată au fost descoperite și piese netrecute prin foc, dar mai puține. Picuri din argint provenind, foarte probabil, de la podoabe arse secundar pe rugul funerar, au fost descoperite în număr mare, sugerând prezența unui alt mormânt în proximitate, mai anunţă instituţia. Elemente privind comportamentul funerar la daci au mai fost descoperite în siturile dacice din Sălaj, dar cercetările nu s-au concretizat prin identificarea unor morminte intacte. Acestea fie au fost jefuite, fie răscolite sau nivelate de-a lungul timpului. Săpătura, derulată de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău în cadrul programului „Cetățile necunoscute ale Sălajului/Sacru și profan la dacii din nord-vestul României”, finanțat de către Consiliul Județean Sălaj, va fi continuată și anul viitor. Cercetarea, extrem de importantă pentru cunoașterea comportamentului funerar dacic, a fost coordonată de arheologii Horea Pop (MJIA Zalău), Aurora Pețan (Fundația Dacica-Hunedoara) și Teodor Taloș.
Sursa foto: Muzeul Judeţean de Istorie Zalău
[…] Cercetările arheologilor din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău au scos la iveală urme importante ale istoriei dacilor. Un mormânt dacic de incineraţie a fost descoperit în zona oraşului Şimleu Silvaniei, potrivit informaţiilor postate pe pagina de internet a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. În prezentarea instituţiei muzeale se arată că în acest an Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a continuat cercetările la Șimleu Silvaniei cu cea de-a 15 – a campanie arheologică, la 28 de ani de la debutul acestora, în anul… Citeste mai mult […]