Inspectorii sanitar veterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sălaj recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate – înregistrate sanitar veterinar.
Astfel, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătate. În această perioadă, pentru asigurarea unui grad înalt de protecție a consumatorilor, având în vedere faptul că în perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă crește consumul de alimente, în special de carne de porc, în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare, dar și pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane inspectorii DSVSA Sălaj au intensificat controalele în întreg județul. Până în 30 decembrie medicii veterinari din cadrul DSVSA Sălaj și medicii veterinari din cadrul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale (CSVSAO) fac verificări cu privire la modul de respectare a condițiilor sanitar veterinare din piețele agroalimentare, abatoare, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, dar și în unități de vânzare cu amănuntul: carmangerii, măcelării, pizzerii, cantine, catering, restaurante, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie-patiserie, hypermarketuri, supermarketuri, magazine alimentare și depozite alimentare.
Amenzi uriașe pentru carnea neexpertizată sanitar veterinar
Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei. Este interzisă introducerea cărnii și a produselor din carne de porc, oaie, vită, pasăre, etc. dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor. Interdicția se aplică și în sens invers, din România într-un stat membru sau țară terță.
Recomandările inspectorilor sanitar veterinari
În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă sau din pieţe trebuie să fie atenţi la câteva aspecte: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea produselor alimentare cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc. De asemenea, comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi. Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. să fie achiziţionate din spaţii amenajate,autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate. „De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă”, atrag atenția reprezentanții DSVSA Sălaj. Având în vedere intensificarea comerțului on-line în această perioadă, cu alimente de toate tipurile, cum ar fi produse alimentare proaspete, refrigerate, congelate, preparate, uneori împreună cu produse nealimentare, reprezentanții DSVSA Sălaj recomandă consumatorilor să urmarească cu atenție sporită, atunci când cumpară produse alimentare prin comerțul on-line, cerințele privind comanda, livrarea și transportul, data expedierii alimentelor (în special pentru produsele alimentare ușor alterabile), dar și respectarea condițiilor prescrise de păstrare și consum ale acestora.
Unde se pot face sesizări
Consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor la: CSVSAO Zalău – Dr. Gheorghe Lungu, tel. 0744214681 (oraș / comune arondate: Zalău, Zalău – Ortelec, Crișeni, Meseșenii de Jos și Hereclean); CSVSAO Șimleu Silvaniei nr. 1 – dr. Mărioara Lupău, tel. 0761321376 (oraș / comune arondate: Șimleu Silvaniei, Bănișor, Cizer, Crasna, Horoatu Crasnei, Ip, Marca, Pericei, Plopiș, Sâg, Valcău de Jos și Vârșolț); CSVSAO Șimleu Silvaniei nr. 2 – dr. Mircea Bob, tel. 0730115985 (oraș / comune arondate: Șimleu Silvaniei, Bobota, Bocșa, Camăr, Carastelec, Chieșd, Halmășd, Măeriște, Nușfalău-Boghiș, Șărmășag și Șamșud); CSVSAO Jibou – dr. Florin Ghiurco, tel. 0733777920 (oraș / comune arondate: Jibou, Bălan, Creaca, Cristolț, Gârbou, Mirșid, Năpradea și Someș Odorhei); CSVSAO Cehu Silvaniei – dr. Octavian Popan, tel. 0730115997 (oraș / comune arondate: Cehu Silvaniei, Benesat, Coșei, Dobrin și Sălățig); CSVSAO Hida – dr. Adrian Pup, tel. 0745648123 (comune arondate: Agrij, Almașu, Buciumi, Cuzăplac, Dragu, Fildu de Jos, Hida, Românași, Sânmihaiu Almașului, Treznea, Zimbor) și CSVSAO Ileanda – dr. Vasile Rusu, tel. 0730115974 (comune arondate: Băbeni, Gâlgău, Ileanda, Letca, Lozna, Poiana Blenchii, Rus-Șimișna, Surduc și Zalha). Tot în această perioadă este disponibil numărul de telefon al ”Call Center” 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.
[…] Inspectorii sanitar veterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sălaj recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate – înregistrate sanitar veterinar. Astfel, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătate. În această perioadă, pentru asigurarea unui grad înalt de protecție a consumatorilor, având în vedere faptul că în perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă crește consumul de alimente, în… Citeste mai mult […]
SCOPUL PRINCIPAL E SA ISI FACA SI EI PROVIZII GRATIS DE SARBATORI ….
[…] Inspectorii sanitar veterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sălaj recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate – înregistrate sanitar veterinar. Astfel, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătate. În această perioadă, pentru asigurarea unui grad înalt de protecție a consumatorilor, având în vedere faptul că în perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă crește consumul de alimente, în… Citeste mai mult […]