Cercetătorul zălăuan Nicolae Mocuța, membru al Federației Europene de Biotehnologie

Îl cunosc de ani buni pe Nicolae Mocuța. Mi-a explicat de ce este nevoie de secole pentru a se dezintegra un bidon din plastic aruncat în valea Agrijului și de ce terorismul biologic reprezintă o mare amenințare la nivel global. Este cercetătorul care a participat și înainte de 1989 la zeci de lucrări științifice internaționale și a gestionat o situație de criză, un moment în care zeci de copii de la o grădiniță din Jibou s-au intoxicat. Nicolae Mocuța este și cel care a pus Zalăul pe harta cercetătorilor în materia examenelor PCR-ADN, un examen extrem de util în medicină și nu numai. A, era să uit. A făcut din Zalău primul oraș din România în care s-a efectuat un examen pentru detecția organismelor modificate genetic.

Pe doctorul Nicolae Mocuța l-am întâlnit de nenumărate ori, am realizat interviuri, am vorbit despre cercetare, despre viitorul cercetării, dar și despre problemele lumii actuale. Mi-a explicat de fiecare dată că cercetarea este deosebit de importanță, dar numai atunci când este folosită în sprijinul omenirii, nu pentru războaie și alte măgării. Mi-a mai atras atenția că plasticul a devenit un inamic deosebit de periculos, iar faptul că noi, oamenii, aruncăm anual cantități incredibile de plastic în mare, în râuri, prin păduri sau lacuri nu este decât o crimă grosolană. Întâlnirile noastre s-au mai rărit. Știu că a publicat zeci de volume, a participat la multe sesiuni de cercetare internațională, a colaborat cu oameni de știință din întreaga lume. Ultima oară l-am văzut pe stradă, purta cravată, pălărie și impunea mult respect, eleganță. Nu prea cred că îi e teamă de nimic, a văzut multe, mult prea multe. L-am salutat, s-a oprit, m-a fixat cu privirea, mi-a răspuns la salut și a plecat mai departe. Simțeam nevoia să vă scriu despre acest sălăjean și sunt mulți ca el, dar poate unii au fost uitați. I-am adresat câteva întrebări, iar răspunsurile au venit.

Reporter: Cine este Nicolae Mocuța?

Nicoale Mocuța: Aș porni de la cuvintele marelui savant Louis Pasteur, care spunea: <>. Așadar, am de ce să fiu mândru că sunt medic veterinar și că am putut face lucruri însemnate pentru medicina veterinară sălăjeană: am demonstrat că și în laboratoarele din județe așa-zis de mâna a doua, se poate face cercetare de calitate, și încă la cel mai înalt nivel și am făcut cunoscut Sălajul în țară și în lume, am pus Zalăul pe hartă, cum s-ar spune, pe parcursul activității mele. În activitatea de laborator am participat cu comunicări (multe inovative) la congrese științifice internaționale / mondiale (Franța, Germania, Israel, Belgia, Slovenia, Slovacia, Danemarca, Cipru, Italia, Irlanda) și naționale, pe profil de toxiinfecții alimentare și biologie moleculară. Am publicat 58 de lucrări științifice și trei cărți. Aceste succese au făcut din Laboratorul Sanitar Veterinar de la Zalău o unitate de cercetare de primă linie din România și au dus la implementarea în premieră națională la Zalău a unor cercetări notabile. Satisfacția zicerilor de genul <<în cercetarea de laborator soarele răsare de la Zalău>> sau <<dacă aveți dubii, vorbiți cu doctorul Mocuța de la Zalău>> au însemnat cea mai mare mulțumire pentru un om modest ca mine.

Rep.: Vorbiți-ne despre munca dumneavoastră de cercetare.

N. M.: Munca mea de cercetare este jalonată în 5 etape: prima dintre ele a fost generată în 23 martie 1982, odată cu izbucnirea unei toxiinfecții alimentare cu lapte praf la o grădiniță din Jibou: atunci au început cercetările mele de laborator referitoare la aceste toxiinfecții; apoi, o a doua etapă, căreia îmi place să îi spun „marea evadare”, a fost marcată de plecarea, la 23 martie 1986, la Congresul Mondial de Toxiinfecții Alimentare, în Berlinul vest-german, fapt absolut remarcabil pentru era socialistă…; o a treia etapă a fost construită în jurul participării mele la un Curs internațional de Sănătate Publică (Veterinary Public Health), la care am participat, începând cu 30 iunie 1992 (în kibbutz Shefaim), cu încă 21 de cursanți din țările lumii, cu mari câștiguri profesionale, desigur, dar și culturale: am văzut cum e viața într-un kibbutz și am putut face pelerinaje la locurile sfinte ale omenirii (Zidul Plângerii, Biserica Sfântului Mormânt, Drumul Crucii, Biserica Bunavestire, Biserica Nașterii Mântuitorului); a patra etapă a fost marcată de cursul și o viitoare colaborare cu un institut din Belgia pentru studierea testului PCR-ADN (1995-1998); imediat după aceea am folosit, pentru prima data în România, la Zalău!, testul PCR, iar Zalăul a fost numit atunci în presă „capitala tehnicii PCR”; în fine, o a cincea etapă se circumscrie detecției Organismelor Modificate Genetic, OMG, după ce am participat, la Milano, la un Centru de cercetări comunitare, la un curs, alături de participanți din încă 13 țări. Din nou Zalăul a fost primul în țară la detecția OMG. Așadar, pot spune că am avut bucuria să implementez în laboratorul din Zalău câteva cercetări care au constituit, la momentul acela, priorități naționale: utilizarea testului ELISA ca metodă de diagnostic-1987, utilizarea testului PCR ca metodă de diagnostic – 1995, detecția OMG în alimente prin tehnica PCR-2002 și chiar o prioritate internațională în descoperirea efectelor cancerigene (citopatice) a enterotoxinelor stafilococice – 1987.

Rep.: Ați coordonat mulți ani Laboratorul Sanitar Veterinar din Zalău.

N. M.: În tot timpul cât am activat la Laboratorul Sanitar Veterinar Zalău am purtat o susținută corespondență și schimb de materiale științifice cu mari personalități și cercetători din lume (dintre care amintesc doar pe prof. Merlin S.Bergdoll, USA (la momentul acela – nr. 1 în lume pe probleme de analize de laborator), prof. Baird Parker, Anglia, prof. S. Notermans, Olanda, prof. Gerhard Terplan, Germania, prof. W. Bommeli, Elveția. De fiecare dată, în fiecare întâlnire, discuție sau expunere, numele orașului Zalău a fost menționat și pronunțat ferm, cu mândrie și respect. Activitatea științifică mi-a fost răsplătită cu numeroase titluri și distincții: sunt doctor în medicină veterinară (Universitatea din Timișoara, 1994), medic veterinar primar, membru în Federația Europeană de Biotehnologie, membru în Consiliul Național al Medicilor Veterinari din România, membru al Comisiei Superioare de Deontologie și Litigii a CMV Ro. Mă bucur să fiu nominalizat în cartea „Sălaj – Oameni și opere”, dar și în volumul „Din activitatea desfășurată de medicii veterinari români”. Sunt președintele Colegiului medicilor veterinari din județul Sălaj, am primit Diploma de Onoare a IDSA, mi s-a înmânat premiul Ioan Atanasiu, am primit Medalia de Aur AGMVR, Diploma de Onoare „Oameni de seamă ai Sălajului, dar și Medalia și Brevetul „Gheorghe Ionescu Brăila”. Așa cum spuneam, sunt autorul a trei cărți: „Organisme Modificate Genetic. Pro sau contra?”, „Liniștea amurgului” și „Strategii de Management privind Calitatea Alimentelor” (coautor). Mai subliniez o dată cu tot respectul: în toate realizările mele, la toate manifestările științifice la care am participat, numele orașului Zalău a fost rostit cu respect și dragoste: mă mândresc și m-am mândrit întotdeauna că sunt zălăuan și am purtat mereu cu prețuire numele orașului Zalău pe unde am fost, și cred, chiar, că am contribuit și eu, alături de atâția alții, la cunoașterea numelui orașului meu peste tot pe unde am fost. M-am născut în Bihor, în 1941, am absolvit liceul Emanuil Gojdu din Oradea și Facultatea de Medicină Veterinară la București; după absolvire am lucrat 10 ani în Circumscripția Veterinară de la Valcău de Jos, iar din 1978 până la pensionare – la Direcția Sanitară Veterinară Sălaj, Laboratorul Sanitar-Veterinar Zalău. Mă bucur de viață alături de soția mea, Aurica, și de cei doi copii (Camelia Burghele și Raul Mocuța) și familiile lor. Și, în continuare, suspin, ca orice ardelean sensibil, la poemele lui Octavian Goga…