4 tipuri de pardoseli și cum o alegi pe cea potrivită

Sursă foto: https://unsplash.com/photos/z0VlomRXxE8 

 

Alegerea pardoselii potrivite poate fi o decizie destul de grea, mai ales atunci când ai un buget prestabilit, iar decizia nu ține 100% doar de tine, existând numeroase alte criterii externe ce trebuie luate în considerare. Printre principalele aspecte importante sunt: numărul de persoane din locuință, prezența animalelor de companie, umiditatea din încăperi, frecvența curățeniei, cât și cerințele tale.

 

Există o varietate de produse pentru pardoseli, așa că află de câte tipuri pot fi acestea și cum o alegi pe cea potrivită în funcție de specificațiile locuinței tale, încăperea în care urmează să fie montată și preferințele pe care le ai tu și ceilalți membri din casă.

 

Gresie: pardoseală versatilă pentru bucătărie și baie

Gresia este una dintre cele mai populare și îndrăgite materiale pentru pardoseală. Este utilizată în bucătărie și baie deoarece oferă numeroase avantaje tuturor locatarilor. 

 

Gresia poate fi achiziționată într-o varietate de palete cromatice, dimensiuni și imprimeuri, astfel încât o vei putea asorta pe aceasta cu orice stil de design de interior dorit. Gresia poate acoperi totodată pardoselile de hol, balcon închis sau deschis, cât și terase.

 

Există mai multe tipuri de gresie, fiecare dintre acestea potrivindu-se incredibil la tine în locuință! Astfel, gresiile porțelanată și glazurată sunt cele mai cunoscute tipuri, prima având un aspect lucios și neted, pe când cea glazurată este mai mată și poate avea diferite neregularități grunjoase. Gresia porțelanată este folosită atât în interior, cât și in exterior, iar cea glazurată doar în interior. 

 

Parchet: pardoseală elegantă pentru living și dormitor

Parchetul nu ar trebui să lipsească din nicio locuință ce abordează un stil de design rustic, tradițional, industrial, scandinav, minimalist, contemporan sau modern deopotrivă deoarece, indiferent de stil, va oferi întocmai aspectul primitor, relaxant și deosebit pe care-l cauți! Încăperile în care se montează parchetul sunt: living, dormitor, sala cu birouri și camera de oaspeți, însă acesta poate fi aplicat și în bucătărie, sub anumite condiții.

 

Parchetul, asemeni gresiei, este de mai multe tipuri:

  • Laminat – cu prețuri atractive pentru toate bugetele, acest model este o soluție excelentă pentru acoperirea podelei. Nu monta parchetul laminat în bucătărie, hol, balcon sau alte camere cu umiditate crescută deoarece va absorbi umezeală și se va deforma în timp.
  • Stratificat – oferă locuinței un aspect natural și elegant, iar cu o astfel de pardoseală poți monta un sistem de încălzire sub podea. Evită zonele cu umiditate crescută. 
  • Lemn masiv – este mai scump decât celelalte modele de parchet, însă oferă sustenabilitate, eleganță și performanță crescută pentru locuința ta. Se pretează excelent în special pentru stilurile de design rustice și tradiționale. Lemnul masiv este 100% ecologic și hipoalergenic. Asigură-te că înainte de montarea parchetului aplici o șapă autonivelantă potrivită pentru acest tip de parchet. 

 

PVC: pardoseală pentru toate încăperile

PVC-ul este un tip de pardoseală ce poate fi montat indiferent de încăperea dorită, fie aceasta living, dormitor, bucătărie, baie sau hol. Există numeroase modele, dimensiuni și palete cromatice pe piață, toate acestea la prețuri accesibile! PVC-ul se montează ușor, poate fi tratat antimicrobian și este simplu de întreținut. Pe de altă parte, materialul își pierde aspectul în timp și se poate deteriora rapid în cazul unui trafic intens.

 

Plută: pardoseală eco-friendly

Pardoseala de plută nu este la fel de populară spre deosebire de celelalte materiale menționate, însă este excelentă pentru persoanele care caută soluții noi, moderne și ecologice; aceasta având un impact redus asupra mediului. Pluta poate rezista până la 30 de ani, iar cu îngrijirea potrivită își va păstra același aspect ca la început! Poate fi montată în living, balcon închis, hol, dormitor sau camera de oaspeți.

 

Pardoseala potrivită pentru locuința sau business-ul tău pune în prim plan piesele de mobilier și decorațiunile, oferindu-le tuturor celor care-ți calcă pragul un sentiment primitor, plăcut și productiv deopotrivă. Ține cont de tipurile de pardoseli existente și de cum le alegi pe acestea în funcție de proiectele tale.

3 Thoughts to “4 tipuri de pardoseli și cum o alegi pe cea potrivită”

  1. […] Sursă foto: https://unsplash.com/photos/z0VlomRXxE8    Alegerea pardoselii potrivite poate fi o decizie destul de grea, mai ales atunci când ai un buget prestabilit, iar decizia nu ține 100% doar de tine, existând numeroase alte criterii externe ce trebuie luate în considerare. Printre principalele aspecte importante sunt: numărul de persoane din locuință, prezența animalelor de companie, umiditatea din încăperi, frecvența curățeniei, cât și cerințele tale.   Există o varietate de produse pentru pardoseli, așa că află de câte tipuri pot fi acestea și cum o alegi pe cea potrivită în funcție de… Citeste mai mult […]

  2. […] Sursă foto: https://unsplash.com/photos/z0VlomRXxE8    Alegerea pardoselii potrivite poate fi o decizie destul de grea, mai ales atunci când ai un buget prestabilit, iar decizia nu ține 100% doar de tine, existând numeroase alte criterii externe ce trebuie luate în considerare. Printre principalele aspecte importante sunt: numărul de persoane din locuință, prezența animalelor de companie, umiditatea din încăperi, frecvența curățeniei, cât și cerințele tale.   Există o varietate de produse pentru pardoseli, așa că află de câte tipuri pot fi acestea și cum o alegi pe cea potrivită în funcție de…  » Mai multe detalii […]

Comments are closed.