Ofițeri NATO din Marea Britanie, în vizită la Casa Memorială „Iuliu Maniu”

Mai mulți ofițeri NATO din Marea Britanie au vizitat miercuri Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, muzeul fiind prezentat de preotul Cristian Borz. Militarii au fost însoțiți de comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” Șimleu Silvaniei, colonelul Ștefan Toader.

smart

Oaspeților le-a fost prezentată istoria casei memoriale, parcursul istoric al imobilului, dar și detalii despre personalitatea lui Iuliu Maniu. Prezența ofițerilor NATO la Regimentul 69 Artilerie Mixtă „SILVANIA” nu este una întâmplătoare. Regimentul are o istorie aparte. A fost înființat la 15 august 1953, sub numele de Regimentul 146 Artilerie Grea, subordonat Brigăzii 54 Artilerie Grea, în Garnizoana de dislocare Florești, județul Cluj. După o perioadă de organizare și redislocare (august-octombrie 1953) în Garnizoana Sebeș (județul Alba), în 1 octombrie 1954, acesta se reorganizează devenind Regimentul 146 Artilerie Corp de Armată, subordonat Corpului 38 Armată, fiind redislocat în Garnizoana Ineu (județul Arad), la 15 octombrie 1954. Apoi, la 1 iulie 1958, Regimentul se subordonează Regiunii a 3-a Militară, primind denumirea de Regimentul 146 Tunuri Armată, iar la 14 februarie 1959 capătă numele de Regimentul 146 Artilerie Tunuri Armată, denumire pe care o are la redislocarea în actuala Garnizoană Șimleu Silvaniei (județul Sălaj), la 20 iulie 1962. Începând cu 1 ianuarie 1967, Regimentul s-a restructurat în cinci etape, purtând actualul nume, Regimentul 69 Artilerie Mixtă SILVANIA”, începând cu data de 1 august 2008. Regimentul a participat cu forțe și mijloace la înlăturarea efectelor inundațiilor provocate de râurile Someș și Crasna (anii 1970 și 1975), salvând zeci de vieți omenești și multe bunuri materiale. În plus, până în anul 1989, Regimentul a participat cu efective și mijloace de transport la construirea unor obiective industriale și la campaniile agricole. În perioada actuală (martie-august 2018), Regimentul este prezent în Teatrul de Operații Afghanistan în cadrul misiunii RESOLUTE SUPPORT, participând cu două echipe de consiliere și asistență Train Advise and Assist Command Sout și Train Advise and Assist Command North.

Sursa foto: Casa Memorială Iuliu Maniu

2 Thoughts to “Ofițeri NATO din Marea Britanie, în vizită la Casa Memorială „Iuliu Maniu””

  1. […] Mai mulți ofițeri NATO din Marea Britanie au vizitat miercuri Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, muzeul fiind prezentat de preotul Cristian Borz. Militarii au fost însoțiți de comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” Șimleu Silvaniei, colonelul Ștefan Toader. Oaspeților le-a fost prezentată istoria casei memoriale, parcursul istoric al imobilului, dar și detalii despre personalitatea lui Iuliu Maniu. Prezența ofițerilor NATO la Regimentul 69 Artilerie Mixtă „SILVANIA” nu este una întâmplătoare. Regimentul are o istorie aparte. A fost înființat la 15 august 1953, sub numele de Regimentul 146 Artilerie Grea,… Citeste mai mult […]

  2. […] Mai mulți ofițeri NATO din Marea Britanie au vizitat miercuri Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, muzeul fiind prezentat de preotul Cristian Borz. Militarii au fost însoțiți de comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” Șimleu Silvaniei, colonelul Ștefan Toader. Oaspeților le-a fost prezentată istoria casei memoriale, parcursul istoric al imobilului, dar și detalii despre personalitatea lui Iuliu Maniu. Prezența ofițerilor NATO la Regimentul 69 Artilerie Mixtă „SILVANIA” nu este una întâmplătoare. Regimentul are o istorie aparte. A fost înființat la 15 august 1953,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment