Imaginile din Spitalul Orășenesc Șimleu Silvaniei în care pe o noptieră apare un șoarece au pus pe jar autoritățile sanitare. Direcția de Sănătate Publică Sălaj a anunțat efectuarea unei anchete la unitatea medicală care se află în proces de reabilitare și modernizare, lucrările fiind în desfășurare.
Oficialii unității medicale au anunțat că unitatea se află în șantier și a pus apariția acestei probleme pe spațiile deschise, în care se lucrează. Reprezentanții unității medicale au punctat că au fost luate toate măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de incidente. Direcția de Sănătate Publică Sălaj efectuează deja o anchetă în cadrul unității medicale, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Pe pagina sa de Facebook, deputatul de Sălaj, dr. Florian Neaga, critică incidentul apărut la spitalul șimleuan și susține că imaginile apărute pe rețele de socializare, dar și în presa națională și cea locală arată că actul medical este afectat și că disfuncționalitățile prezentate nu sunt de ieri. „Așteptăm constatările DSP Sălaj, responsabilă cu monitorizarea și analiza stării de sănătate a populației și cu asigurarea calității serviciilor de sănătate publică, după verificarea aspectelor sesizate în presă despre situația din Spitalul Șimleu și mai ales soluțiile și măsurile necesare pentru ca orice pacient de pe raza acestei unități sanitare să aibă acces la asistență medicală la standardele prevăzute de lege. Spitalul din Șimleu ar trebui să deservească o mare parte din populația din vestul Sălajului”, a punctat Neaga.
Fotografie cu caracter ilustrativ
[…] Imaginile din Spitalul Orășenesc Șimleu Silvaniei în care pe o noptieră apare un șoarece au pus pe jar autoritățile sanitare. Direcția de Sănătate Publică Sălaj a anunțat efectuarea unei anchete la unitatea medicală care se află în proces de reabilitare și modernizare, lucrările fiind în desfășurare. Oficialii unității medicale au anunțat că unitatea se află în șantier și a pus apariția acestei probleme pe spațiile deschise, în care se lucrează. Reprezentanții unității medicale au punctat că au fost luate toate măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de incidente. Direcția de… Citeste mai mult […]