Gânduri botezate şi cântecele vârstelor (XI)

MOTTO: ,,Când sunt uitate tradiţiile neamului, dispare şi naţiunea.” (MIHAI CUCEREAVII, SCRIITOR BASARABEAN)

  • O utopie – să vrei să fii genial 24 de ore din 24. De-ar fi posibil, geniile ar avea numai capodopere.
  • „Cumpănește în gând cuvântul și în faptă gândul.” (WILLIAM SHAKESPEARE)
  • ,,Nu anii dau vârsta maturității, ci modul cum gândești.” (MARIN SIMION, personalitate artistică multilaterală)
  • Și iubirea își are anotimpurile ei, nu numai omul: ,,O toamnă va veni cândva târziu, / Când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând / și strâns vei atârna de mine cum atârnă o cunună / de flori uscate / … / O toamnă va veni și-o să-ți despoaie / de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul / și-ți va răpi petalele și zorile / lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii. “

(,,O TOAMNĂ VA VENI”, de LUCIAN BLAGA)

  • De fapt, cui dăm noi vârstă? Trupului, gândirii sau felului de-a fi, de-a trăi viața, de-a ne simți cineva, de-a fi ca om?
  • Vârsta, cred eu, ne-o dă ceea ce ne definește ca simțire, ca mod de a gândi viața, dar și vitalitatea din ființa noastră, ce este expresia vieții pe care încă n-am trăit-o și care ni s-a dat.
  • Dacă nu poți fi prieten cu tine, nu poți fi nici cu alții.
  • O cale de a evita un alt eșec este de a căuta cauzele lui în tine însuți și nu în alții, ori în a-l pune în seama destinului.
  • O consolare tristă – să te bucuri că nu ești singurul neputincios între semeni.
  • Sunt oameni care nu se duc la teatru din convingerea că spectacolul străzii este mai autentic, mai viu și mai neprevăzut decât cel de pe scena teatrului.
  • Spre deosebire de alte clișee lingvistice, cele internaționale au o mai mare circulație pe glob și au o interpretare universală acceptată; totodată, le unicizează, si prezența, de obicei, în structura lor a unui nume propriu cunoscut: ,,ARCA LUI NOE”; ,,PÂNZA PENELOPEI”; ,,TURNUL LUI BABEL”; ,,CĂLCÂIUL LUI AHILE”; ,,SABIA LUI DAMOCLES”; ,,PATUL LUI PROCUST”; ,,MĂRUL LUI NEWTON”; ,,NASUL CLEOPATREI”; ,,OUL LUI COLUMB”; ,,GEATA LUI CUPIDON”; ,,FIRUL ARIADNEI”; ,,ARCUL LUI ULISE”.
  • Expresiile idiomatice sunt cele care se pot traduce foarte greu în alte limbi, deci particularizează o anumită limbă. Fiecare țară are idiomurile ei, ele fiind în antiteză cu clișeele internaționale. Clișee românești – ,,a bate apa în piuă”; ,,a tăia frunză la câini”; ,,se potrivește ca nuca-n perete”; ,,a-și lua inima în dinți”; ,,a face capul calendar”; ,,la Paștele cailor”; ,,a o face de oaie”; ,,a călca pe bec”; ,,a-i pica fisa”, etc.
  • ,,Pentru a-i lumina pe alții, trebuie să fii tu însuți luminat”. (I.L.CARAGIALE)
  • Minciunile sunt, de multe ori, forme concrete ale gândurilor nebotezate despre realitate. Adesea, ele propun o realitate paralelă cu cea obiectivă/existentă.
  • ,,În copilărie dorești totul; în tinerețe și la maturitate, ceva anume; la bătrânețe, nimic”. (LEV TOLSTOI, 1828-1921, SCRIITOR RUS, AUTOR AL ROMANELOR: ,,RĂZBOI ȘI PACE”; ,,ANNA KARENINA”)
  • Un izvor al tinereții fără bătrânețe – să-ți cultivi sufletul, spiritul și mintea cu frumusețile naturale și umane din lumea în care trăiești și să nu uiți dictonul/deviza Jocurilor Olimpice: ,,CITIUS, ALTIUS, FORTIUS! – MAI ÎNALT, MAI SUS, MAI PUTERNIC!”

 

Prof. Octavian Guțu

Șimleu Silvaniei

One Thought to “Gânduri botezate şi cântecele vârstelor (XI)”

  1. […] MOTTO: ,,Când sunt uitate tradiţiile neamului, dispare şi naţiunea.” (MIHAI CUCEREAVII, SCRIITOR BASARABEAN) O utopie – să vrei să fii genial 24 de ore din 24. De-ar fi posibil, geniile ar avea numai capodopere. „Cumpănește în gând cuvântul și în faptă gândul.” (WILLIAM SHAKESPEARE) ,,Nu anii dau vârsta maturității, ci modul cum gândești.” (MARIN SIMION, personalitate artistică multilaterală) Și iubirea își are anotimpurile ei, nu numai omul: ,,O toamnă va veni cândva târziu, / Când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând / și strâns vei atârna de mine cum atârnă… Citeste mai mult […]

Leave a Comment