În ultima perioadă oamenii sunt tot mai bolnavi. Bolnavi sufletește, bolnavi trupește, răvășiți… Nu e de mirare. Suntem cu toții afectați de ceea ce se petrece. A fost pandemia, apoi războiul care încă nu s-a terminat, iar știrile negative și contactul cu fel de fel de persoane „iritate” nu are cum să ne facă bine. Uneori aceste „întâlniri” le simt pe propria piele. Se spune că neputința și frustrările ne schimbă, dar trebuie să fim conștienți de faptul că sunt lucruri pe care nu le putem schimba oricât am încerca. Atunci când la orizont apar amenințări, pericole, posibile pierderi sau boli, cred că trebuie să ne întrebăm ce este cu adevărat important. Trebuie să știm, să învățam să trecem peste toate și trebuie să fim conștienți de faptul că situațiile grele ne oferă uneori oportunități pe care viața obișnuită, cea de zi cu zi, nu le oferă. Sunt probabil aspecte pe care le descoperă doar cei care au răbdare de a le vedea. Cred că orice încercare, piedică, boală sau problemă ne poate schimba. Eu încerc să văd partea pozitivă a schimbării. Putem deveni mai cumpătați, mai atenți cu folosirea resurselor noastre de orice fel. Cert este faptul că nimic nu durează o veșnicie. Totul are o durată: succesul, eșecul, boala, supărarea, vârsta, absolut totul. Cel mai important lucru, pentru mine, rămâne credința (nădejdea-speranța). Fără ea ne prăpădim. Scriind mi-am adus aminte de Petre Țuțea care spunea: „Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri”. Pentru mine credința insuflată, cu certitudine de bunici în anii copilăriei, a rămas singura resursă bună în aceste vremuri grele.
[…] În ultima perioadă oamenii sunt tot mai bolnavi. Bolnavi sufletește, bolnavi trupește, răvășiți… Nu e de mirare. Suntem cu toții afectați de ceea ce se petrece. A fost pandemia, apoi războiul care încă nu s-a terminat, iar știrile negative și contactul cu fel de fel de persoane „iritate” nu are cum să ne facă bine. Uneori aceste „întâlniri” le simt pe propria piele. Se spune că neputința și frustrările ne schimbă, dar trebuie să fim conștienți de faptul că sunt lucruri pe care nu le putem schimba oricât am încerca.… Citeste mai mult […]
[…] În ultima perioadă oamenii sunt tot mai bolnavi. Bolnavi sufletește, bolnavi trupește, răvășiți… Nu e de mirare. Suntem cu toții afectați de ceea ce se petrece. A fost pandemia, apoi războiul care încă nu s-a terminat, iar știrile negative și contactul cu fel de fel de persoane „iritate” nu are cum să ne facă bine. Uneori aceste „întâlniri” le simt pe propria piele. Se spune că neputința și frustrările ne schimbă, dar trebuie să fim conștienți de faptul că sunt lucruri pe care nu le putem schimba oricât am încerca.… » Mai multe detalii […]