Un accident rutier a avut loc în această dimineață la intrarea în localitatea Hereclean, unde o mașină a intrat într-o turmă de oi. Din primele verificări efctuate la fața locului a reieșit că un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Bănișor, în timp ce conducea un autoturism pe drumul precizat a intrat în plin într-o turmă de oi, care traversau drumul public, fiind însoțite de îngrjitor. În urma incidentului, 21 de oi au decedat, iar pasagerul de pe bancheta spate a autoturismului, un bărbat, de 60 de ani din comuna Vârșolț, a suferit leziuni și a fost transportat la o unitate medicală, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.
Proprietarul animalelor este un bărbat, de 48 de ani, din orașul Șimleu Silvanei, care s-a deplasat la fața locului pentru a elibera carosabilul și a transporta animalele decedate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcoolscop, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili, cu exactitate, cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.
[…] Un accident rutier a avut loc în această dimineață la intrarea în localitatea Hereclean, unde o mașină a intrat într-o turmă Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
Intrebare 1 ce cautau oile pe drum ?
2 ciobanul are contract de munca?
3 cine a ” ordonat” plimbarea animalor pe drum?
4 de ce nu ma surprinde iresponsabilitatea proprietarului
5 saracul cioban oare a fost batut de mr proprietar care se stie cum isi trateaza ” angajatii” sau a fost arumcat pe marginea drumului lamgs animale cum are obiceiul sa o faca?
6unde sunt actele insotitoare de transport a animalelor?
Pana la urma inevitabilul s-a produs.
Proprietarul acelor oi mai are și o ciurda de vaci pe care le paște pe terenurile oamenilor, distruge tot ce e în zona fără sa ii pese chiar dacă i-a fost atrasa atenția de mai multe ori de către proprietari. Zilnic trece cu oile acea sosea și oprește circulația, oile sunt tinute noaptea în spatele abatorului de la ieșirea din Hereclean.