Fotbal și politică

Daniel Săuca

Pe vremuri, nu prea ratam nicio etapă din „Liga lui Mitică”. Mă uitam și priveam la meciuri de fotbal. Am fost „virusat” de mic. Nu știu de ce. Până la urmă, fotbalul nu e decât un joc (pe bani tot mai mulți, dar asta e o altă poveste) în care sunt tot mai puțini „magicieni”. Ei, dar îmi aduc aminte de semifinala europeană „U” Craiova – Benfica de prin 1983. Ne-au lăsat pe toți copiii de la școală (eram în „schimbul II”) să mergem acasă să vedem meciul. Rememorez cu nostalgie multe meciuri și întâmplări legate de ele. Nu pot să uit cum vedeam pe Meseș partide de fotbal „pe unguri”, pe televizoare „Sport” alimentate de la mașini sau cu tot felul de acumulatoare/baterii. Am mai scris asta: finala campionatului european din 1988 am văzut-o, pe un televizor color, în clubul unei foste întreprinderi socialiste. Ei, nu pot să uit cum am ieșit în stradă, la Zalău, după meciul României cu Argentina de la CM 1994. Eram, na, un microbist. Ziua curgea, de multe ori, doar pentru marele meci ce avea loc după-amiaza sau seara. Ei bine, asta a fost pe vremuri. De vreo câțiva ani, am rărit bine privitul la meciuri, mai ales din noua „ligă a lui Burleanu” (scuze, „SuperLiga”), unde și VAR-ul e altfel decât în celalalte plaiuri mioritice fotbalistice. Și apoi, eu nu prea înțeleg care-i faza, cam peste tot în România, cu implicarea politicului și a banului public în fotbal. Din tina campionatelor „județene” până la stadioanele făcute parcă pe „persoană fizică”. Aș trece și peste acest aspect, măcar dacă am avea rezultate, că valoarea oricum nu se prea arată. Dar, ajunși în „lumea a treia” a fotbalului, tare mi-e că suntem într-o fundătură, în care cel puțin două roluri importante ale sportului sunt ratate: implicarea tinerilor în „mișcare” și bucuria suporterilor și a privitorilor. Despre spectacolul media, marketing agresiv și altele, poate, într-o altă repriză a partidei amicale pe care o am cu cititorii rubricii de față.