Patru elevi de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” s-au remarcat prin rezultate deosebite la faza județeană a Concursului Național de Interpretare Balade și Basme Populare „Kriza János”. Este vorba despre: Misinszki Dávid, clasa a XII-a E, care a obținut premiul I la secțiunea interpretare basme populare; Debreceni Máté, elev în clasa a XI-a D, care obținut premiul I la secțiunea interpretare balade populare; Domokos Anita, elevă în clasa a IX-a E, care a obținut premiul II la secțiunea interpretare basme populare; Molnár Anna, elevă în clasa a X-a D, care a obținut premiul I la secțiunea interpretare balade populare-interpretare vocală și elevul Daniel Boda, clasa a X-a D, care a obținut premiu pentru participare. Elevii au fost pregătiți de profesorii Kovács Tünde, Orosz Timea și Gáspár Enikő. Faza județeană a concursului s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău.
Concursul Naţional de Interpretare Balade şi Basme Populare „Kriza János” este o competiție de excelență și are ca obiectiv stimularea elevilor din clasele P-XII, care au aptitudini deosebite în domeniul cultural-artistic. Promovează valorile culturale, competitivitatea şi comunicarea interpersonală.