Războiul, realitatea continuă

Daniel Săuca

Ține de domeniul evidenței: mă interesează „mersul” războiului din Ucraina. Aștept să se termine. Probabil aștept degeaba. Nicio parte nu dă semne că dorește asta. Am citit și că „Războiul a marcat cea mai mare parte a istoriei umane. Nu știm și se poate să nu se știe niciodată, dar este posibil ca, încă înainte ca specia umană să-și întemeieze așezări stabile și să trăiască din cultivarea terenurilor, ea să nu fi trăit în armonie, fără să fie asmuțită împotriva altor populații” (Margaret MacMillan în „România literară”, nr. 39/2022). Așadar, nu ar trebui să ne mire nici războiul din Ucraina. Nici morții, nici răniții, nici refugiații, nici propagandele „negre”, nici declarațiile liderilor taberelor aflate în conflict, nici agitațiile din presa de la noi și de aiurea. Nu ar trebui să ne mire nimic și, poate, nici să ne impresioneze nimic. Nici lacrimile văduvelor, nici lacrimile orfanilor, nici clădirile distruse. Rânduri prea cinice? Încă un citat din autoarea menționată: „Prea mulți dintre cei care au trăit în Occident începând cu 1945, în ceea ce se numește Marea Pace, au uitat că războiul persistă, că potențialul izbucnirii unui război este prezent în permanență. Cred că foarte puțini se așteptau acum doi ani, chiar acum un an să mai vadă vreun alt război de proporții în Europa și iată că avem război în Ucraina, care a șocat pe mulți, însă aceia, probabil, nu analizaseră prea atent situația. Potențialul unui război pândește oricând în societatea modernă, poate izbucni în orice clipă”. Pacea, destul de probabil, e o iluzie. Războiul, realitatea continuă. S-a scris deja: pacea nu înseamnă decât începutul unui nou război. S-a spus și asta: războaiele nu se duc doar cu așa-zisele arme convenționale. Oricât aș încerca să fiu de „rece”, mă trec fiorii gândindu-mă la adevărul istoric: cu rușii nu am ieșit aproape niciodată bine. În secolul trecut, cu siguranță.