Iubitori de natură, pasionați de drumeții, dar și sportivi cu rezultate naționale și internaționale participă sâmbătă și duminică, în 18 și 19 octombrie, la ediția a IX-a a concursului de orientare în alergare ,,Cupa Pro-Silva”, competiție organizată în pădurea Meseș de Clubul Sportiv Pro-Silva Orientare Zalău.
Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Direcţia pentru Sport și Tineret a Judeţului Sălaj, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj. La competiție sunt așteptați zeci de participanți din întreaga țară, adulți și copii. Traseele vor fi unele deluroase, cu teren puternic frământat, în pădure de foioase, vor traversa zone cu stânci, inclusiv văi adânci. Florin Dârjan este președintele clubului organizator și spune că orientarea sportivă are mai multe ramuri, concursul din Sălaj fiind destinat orientării prin alergare. Potrivit lui Florin Dârjan, orientarea sportivă le dezvoltă practicanților capacități de orientare în situații dificile și poate fi o lecție de folos inclusiv atunci când rămânem izolați în pădure sau pe munte. Participanții vor trebui să parcurgă traseele stabilite cu ajutorul hărții și a busolei.