Aproximativ 6.000 de elevi provenind din 69 de unitati scolare din judetul Salaj au participat, in cursul saptamanii trecute, la o campanie sociala de sprijinire a copiilor aflati in dificultate, organizata de Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala si Centrul Judetean de Asistenta Psihopedagogica Salaj. Scopul acestei actiuni a fost de dezvoltarea spiritului de voluntariat si de solidaritate al elevilor fata de colegii aflati in dificultate.
Coordonatorului CJAP Salaj, Adina Mesaros, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca aceasta campanie a implicat strangerea de legume si fructe de catre elevii voluntari si donarea lor catre familiile aflate in dificultate sau unor institutii sociale. S-au implicat in aceasta actiune umanitara 6.864 de elevi voluntari si cadrele didactice din unitatile scolare. Urmare a donatiilor facute au fost colectate: peste 8,5 tone de legume si 3,2 tone de fructe, precum si alte alimente: zacusca, orez, zahar, muraturi etc. Acestea au fost distribuite catre 749 de familii, a afirmat Adina Mesaros.
Unele unitati scolare au donat produsele si catre unitati sociale, precum: Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Speranta, Fundatia Agape Tihau, Centrul de Permanenta pentru cei fara adapost Zalau, Centrul Familial de Plasament de la Manastirea Bic, Serviciul Social Sfantul Pantelinom Bic, Asociatia Down Sindrom Cehu Silvaniei, Centrul de zi Petrindu, Centrul de Ingrijire pentru Persoanele Varstince si Persoane cu Handicap Crasna, Casa de tip familial din localitatea Fizes si Casa de tip familial din localitatea Iaz.
Toti elevii voluntari participanti, precum si coordonatorii acestora vor primi certificate care sa ateste activitatea desfasurata. Raportul cu rezultatele finale obtinute in cadrul campaniei a fost transmis catre Ministerul Educatiei. Conform declaratiilor sursei mentionate anterior, astfel de actiuni vor avea loc in fiecare an, fiind un proiect educativ si social pentru elevi.
Aceasta actiune s-a derulat in cadrul Strategiei Nationale de Actiune Comunitara (SNAC), urmarind sensibilizarea elevilor si profesorilor din unitatile de invatamant cu privire la situatia dificila in care se afla copiii lipsiti de alimente.