Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au întocmit dosar penal unui bărbat, care avea asupra sa substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și a refuzat prelevarea de mostre biologice.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani a fost oprit în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Zalău. A fost testat negativ la alcool, iar polițiștii i-au solicitat să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii prezenței de substanţe psihoactive în organism, însă acesta a refuzat. Polițiștii au efectuat controlul autovehiculului, iar în mașină a fost descoperită o pungă transparentă ce conținea substanţă vegetală de culoare verde-olive cu miros înțepător, susceptibilă de a avea efecte psihoactive și de a fi interzisă la deținere. Substanţa a fost ridicată și predată polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, în vederea continuării cercetărilor. Totodată, a fost întocmit un proces-verbal de constatare privind comiterea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu, acesta fiind înaintat DIICOT Sălaj, spre soluționare. În cauza privind refuzul de prelevare mostre biologice, cercetările vor fi continuate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Fotografie cu caracter ilustrativ