Elevii salajeni vor primi din prima saptamana de scoala cornuri si lapte. Chiar daca nu s-au semnat, in toate unitatile administrativ-teritoriale, contractele cu noii furnizori, copiii vor beneficia de produsele lactate si panificatie de la distribuitorii din anul scolar anterior.
Distribuirea produselor lactate a ramas in responsabilitatea Consiliului Judetean, in timp ce, alegerea furnizorului pentru cornuri sau biscuiti a depins de primariile locale. Autoritatile judetene au decis ca acest program nu se va mai derula prin CJ, ci la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale.
Potrivit informatiilor funizate de Cristian Ionescu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Salaj, deocamdata nu se cunoaste cine va fi furnizorul de produse lactate in judet pentru noul an scolar. La aceasta data este in curs de derulare procedura de achizitie de oferte, CJ a postat pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice caietul de sarcini si asteapta ca firmele interesate sa-si depuna ofertele. Acestea vor fi deschise abia in data de 28 septembrie, cand se va sti cate firme sunt interesate de furnizarea produselor lactate pentru scolari in Salaj, iar ulterior se va face selectia acestora, in functie de conditii si pret. Pana la terminarea procedurilor, asa cum a dat asigurari reprezentantul CJ, copiii vor primi, de astazi, laptele de la firma care a asigurat distribuirea produselor in anul scolar precedent.
In ce privesc merele, reprezentantii CJ au solicitat primariilor sa se ocupe de derularea pe plan local a acestui program guvernamental. Deocamdata, vineri, s-a decis ca documentatiile primariilor, care includ cererile la plata si numarul de beneficiari din fiecare unitate administrativ-teritorala, sa fie comunicate la Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura Salaj, aceasta fiind unitatea prin care se deruleaza fondurile programului guvernamental. Cristian Ionescu a mentionat ca programul ar putea demara, cel mai devreme, in cursul lunii octombrie, dar s-a aratat rezervat in ce priveste identificarea pe plan local a furnizorilor de mere care pot asigura cantitatea necesara. Merele se vor distribui doar in 94 de zile, dupa ce reprezentantii administratiilor locale ii vor informa si constientiza pe copii despre beneficiile pentru sanatate a consumului de fructe.
La Zalau, de joi se dau si cornuri
Beneficiarii din Zalau ai programului Cornul si laptele vor fi nevoiti se bea laptele gol sau cu painea de acasa, dar asta numai pentru cateva zile. Potrivit informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al Primariei Zalau, Manuela Ghiurutan, elevii de clasele I-VIII si prescolarii din municipiu vor primi produsele de panificatie din data de 15 septembrie.
Contractul de furnizare a produselor de panificatie ar putea fi semnat in 14 septembrie, daca nu vor fi depuse contestatii. Pentru activitatea de distribuire a cornurilor in Zalau doua firme si-au depus ofertele. In urbea de la poalele Mesesului si in satele apartinatoare, vor primi cornuri, 649 prescolari, 2.408 elevi din clasele I-IV si 2.725 de elevi din invatamantul gimnazial.
La Simleu Silvaniei, asa cum am aflat de la primarul Septimiu Turcas, scolarii si prescolarii vor primi cornuri de marti. Edilul din urbea de sub Magura ne-a spus ca produsele de panificatie vor fi asigurate de furnizorul care a distribuit aceste produse si in cursul anului scolar 2010-2011, pana la data finalizarii licitatiei. Procedura la nivel de oras este in curs de derulare, in data de 20 septembrie urmand sa aiba loc licitatia furnizorului pentru anul de invatamant 2011-2012.
La Cehu Silvaniei a fost finalizata licitatia pentru desemnarea furnizorului de produse de panificatie. Din cele aflate de la Varga Andrei, primarul orasului, distribuitorul este o firma inregistrata pe teritoriul judetului Maramures, dar care are brutarie si in oras. Aceasta va furniza, de luni, cornuri pentru aprximativ 500 de copii.
La scolile din Jibou si satele apartinatoare, de astazi, se vor distribui cornuri. Administratia locala, asa cum am aflat de la viceprimarul Sarkozi Paul, a ales oferta firmei Ceres Pan din Jibou, cu toate ca ar mai fi fost interesata si de ofertele firmelor Pani Prodex din Zalau si de ale Cooperativei de Consum din Creaca. In orasul de pe Somes si in satele apartinatoare sunt 1.234 de prescolari, elevi din invatamantul primar si gimnazial carora li se vor distribui produse de panificatie cu finantare de la bugetul de stat.