„Cât de ușor putem fi fericiți”! Noi fragmente din haos

Daniel Săuca

Din păcate, războiul continuă. Am zâmbit, totuși, la știrea: „Consilierul prezidențial ucrainean, Mihailo Podoliak, l-a ironizat pe Elon Musk pentru că a sugerat că Kievul ar trebui să accepte anexarea Crimeei de către Rusia în schimbul încheierii războiului” (hotnews.ro). O fi luat-o și Elon Musk pe urmele lui Andrei Marga… „Elon Musk a înfuriat Ucraina cu un sondaj pe Twitter despre cum ar trebui să se încheie războiul” (news.ro). Oare se va încheia degrabă?

„CNSU a dispus ca toate barajele din țară să fie verificate până pe 20 noiembrie, în urma avariei la barajul Tăul Mare din localitatea Roșia Montană” (biziday.ro). Și, totuși, barajele astea nu ar trebui sau nu sunt verificate periodic decât atunci când are loc vreun incident precum cel menționat? Românie, plai cu dor… Zâmbesc amar la gândul (sper să nu se întâmple), la ipoteza extinderii războiului din Ucraina peste Nistru…

Articolele de „fapt divers”/ „divertisment” abundă în toată lumea, nu numai la noi. Zâmbesc și la „știrea”: „Cât de ușor putem fi fericiți! Trebuie să modificăm 2 lucruri simple în viața noastră” (click.ro). Ia să vedem: „Închideţi breaking news-urile, închideţi ştirile care sunt negative, închideţi tot ce influenţează negativ sistemul nervos, deschideţi muzica pe toate canalele şi veţi fi fericiţi”, este îndemnul neurochirurgului Alexandru Vlad Ciurea, conform adevarul.ro.  Ce simplu, nu-i așa? Fericire garantată!

„Ligia Deca este noul ministru al Educației. A fost până luni consilier prezidențial și a lucrat cu fostul ministru la noile legi ale educației. Ligia Deca are misiunea de a reforma sistemul de învățământ și de a duce la îndeplinire programul «România educată». Președintele Klaus Iohannis anunță toleranță zero față de plagiat, fără nicio excepție” (stiritvr.ro). Mult succes!…

 

 

 

 

 

 

One Thought to “„Cât de ușor putem fi fericiți”! Noi fragmente din haos”

  1. […] Daniel Săuca Din păcate, războiul continuă. Am zâmbit, totuși, la știrea: „Consilierul prezidențial ucrainean, Mihailo Podoliak, l-a ironizat pe Elon Musk pentru că a sugerat că Kievul ar trebui să accepte anexarea Crimeei de către Rusia în schimbul încheierii războiului” (hotnews.ro). O fi luat-o și Elon Musk pe urmele lui Andrei Marga… „Elon Musk a înfuriat Ucraina cu un sondaj pe Twitter despre cum ar trebui să se încheie războiul” (news.ro). Oare se va încheia degrabă? „CNSU a dispus ca toate barajele din țară să fie verificate până pe 20…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment