În cea de a doua lună de vară, în județul Sălaj au fost înregistrate 177 de căsătorii în creștere cu 29,2 la sută faţă de luna iunie a acestui an şi în scădere cu 10,2 la sută faţă de luna iulie a anului trecut. Potrivit Direcției Județene de Statistică (DJS) Sălaj, în primele șapte luni ale acestui an s-au înregistrat 672 de căsătorii, în creștere cu 2,3 la sută faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Rata de nupţialitate, în luna iulie a acestui an a fost de 8,8 căsătorii la 1000 locuitori (6,8‰ în luna iunie a acestui an şi 9,8‰ în luna iulie a anului trecut) și în primele șapte luni ale anului a fost de 4,8‰, faţă de 4,6‰ înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.
În primele șapte luni ale anului – divorțuri mai puține
Conform DJS Sălaj, în ceea ce privește divorțurile în luna iulie a acestui an au fost înregistrate 29 de divorțuri, în creștere cu 16 la sută faţă de luna iunie a acestui an şi cu 38,1 la sută faţă de luna iulie a anului trecut. În primele șapte luni ale anului s-au înregistrat 172 de divorţuri, în scădere cu 18,5 la sută faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Rata de divorţialitate, în luna iulie a acestui an, a fost de 1,45 divorţuri la 1000 locuitori (1,25‰ în luna iunie 2022 şi 1,04‰ în luna iulie 2021). În primele șapte luni rata de divorțialitate a fost de 1,23‰ faţă de 1,50‰ înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.