Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” (API) din Zalau va fi reabilitat si modernizat printr-o investitie de 10,7 milioane de lei prin Programul Operational Regional, administratia locala municipala organizand, in aceste zile, licitatiile in vederea desemnarii constructorului si a firmei de audit. Primarul Radu Capilnasiu a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa ca, desi proiectul privind modernizarea acestei unitati de invatamant a fost depus in acelasi timp cu cel care a vizat reabilitarea Scolii Gimnaziale „Gheorghe Lazar”, din motive necunoscute autoritatilor locale, lucrurile au mers mult mai incet pentru API. „Ca urmare, abia in acest an am semnat contractul de finantare si speram sa putem demara in luna septembrie lucrarile”, a declarat primarul Radu Capilnasiu.
Potrivit sursei citate, in proiect este prevazuta ridicarea unui nou corp de cladire, intre actualele corpuri A si B, care va avea parter si trei etaje si va totaliza circa 600 de metri patrati. De asemenea, va fi amplasat un ascensor intre corpuri, astfel incat sa le deserveasca pe toate, va fi refacuta in totalitate termoizolatia, va fi inlocuita tamplaria, va fi amenajata curtea, vor fi refacute aleile pietonale, rigolele, vor fi construite rampe pentru accesul persoanelor cu handicap. In proiect este cuprinsa si dotarea noului corp de cladire cu tot ceea ce este necesar in salile de curs, precum si dotarea unitatii de invatamant cu softuri, 11 table inteligente, computere etc. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, finantarea de 10,7 milioane de lei reprezentand cel mai mare buget alocat modernizarii si reabilitarii unei unitati de invatamant in Zalau. Din suma respectiva, 8,3 milioane de lei reprezinta finantare europeana nerambursabila, contributia din bugetul local este de aproximativ 330.000 de lei, in timp ce diferenta de circa 2 milioane de lei este TVA (recuperabil, n.r.).
Viceprimarul Dana Cota a precizat ca, desi lucrarile vor fi derulate in paralel cu procesul educativ, se spera ca firma constructoare va da dovada de intelegere privind acest aspect, astfel incat disconfortul produs elevilor si cadrelor didactice sa fie redus la minim.