Gânduri botezate și cântecele vârstelor (V)

Motto: „O viață fără gânduri ar fi ca marea fără valuri, muntele fără înălțime, cântecul fără melodie, ziua fără lumină…! (OCTAV DÂNGEANU)

• Conversația e un joc în doi, în care este important nu cât de multe spui, ci cum o faci și ce anume reușești să transmiți.
• Nu întotdeauna este bine să stai doar în banca ta. Procedând astfel, devii un permanent spectator al vieții și nu un trăitor, un „actor” în spectacolul ei.
• A nu fi ancorat și în trecut, înseamnă a a te vrea un copac fără rădăcini.
• În veacul nostru, plictisitor este și profesorul care se transformă într-un emițător de informații.
• Într-un oraș mic, pot trăi oameni mari.
• Uneori, când sinceritatea nu-i cenzurată suficient, ea poate deveni o slăbiciune morală.
• O rugăciune: Ferește-mă, Doamne, de prostul harnic!
• O strofă dintr-un cântec al etnogenezei noastre:

„Slav aș fi fost de nu eram latin,/Latin aș fi fost de n-aș fi fost și dac/

Dar a ieșit așa: să fiu român,/Și eu cu soarta asta mă împac!”

(„Inscripție pe o piatră de hotar”, de Geo Dumitrescu, 1920 – 2004, poet și traducător român)

• „Dacă împărtășim ideea că viața este un teatru, atunci bătrânețea este ultimul ei act.”

(Cicero, Marcus Tullius Cicero, 106 î.Hr. – 43 î.Hr., a fost filosof, politician, jurist, orator roman)

• Uzuala expresie „a nu lua de la ‘48”, înseamnă a nu prezenta ceva de la începuturile sale și până în momentul vorbirii. De ce de la ’48? Se consideră că în perioada Revoluției de la 1848, în România putem vorbi de începutul perioadei moderne a evoluției sale.
• Nicio rușine nu-i mai mare decât cea pe care ți-o faci tu. Se pare că prin ea te-ai prezentat dezbrăcat de orice ipocrizie. Ți-ai aruncat masca pe care o purtai, ca o formă de-a nu ți se cunoaște chipul adevărat al ființei tale morale.
• Romanța este cântecul vârstei a treia. Este unul evocator, mângâietor și compensator. În ea, amintirile vremurilor apuse sunt transpuse în note, ascultând-o, ne cufundăm în „visări dulci și senine”.
• Un succes al unui dascăl este și atunci când reușește să-l elibereze pe elev de frica de el însuși, dându-i un impuls moral deosebit, încredere de sine.
• Lecturile m-au ajutat să văd lumea cu alți ochi, fără să-mi schimb dioptriile la ochelari.
• Egoismul, adică, preocuparea exagerată față de propria persoană, pentru propriile interese și nesocotirea celorlalți semeni, îi înstrăinează mai mult pe oameni unii de alții decât pandemia Covid 19.
• Geniul este definit de Eminescu în poemul „Luceafărul” , prin cuvintele Demiurgului:

             „NOI NU AVEM NICI TIMP, NICI LOC /ȘI NU CUNOAȘTEM MOARTE.”

            O exprimare aforistică, dar convingătoare.

• Expresii latinești, uzuale și azi:

Volens-nolens – Vrând nevrând; Persona non grata – Persoană neagreată; Alma mater – Mamă nutritoare, denumire dată Universității; Magna cum laude – Cu mare laudă; Gaudeamus igitur – Să ne bucurăm deci.

• Un dascăl bun înaripează aspirațiile elevilor. Unul slab toarnă plumb în ele.
• De nu putem fi buni, măcar să fim politicoși.
• Dacă nu știi să asculți, n-ai cum să înveți să vorbești!
• Dramaturgul Eugen Ionescu, creatorul teatrului absurdului, prin piese precum „Cântăreața cheală”, „Rinocerii”, „Lecția”, despre Ion Luca Caragiale: „Cel mai mare dramaturg necunoscut al lumii”.
• O introducere la un virtual „Dicționar de ortografie:”

„Scrieți și faceți greșeli de ortografie: iată-vă desconsiderați înainte de a fi cunoscuți!”

(RENÉ PARISSE, cercetător francez)

• Nu cred că există în învățământ vreun dascăl care să nu dorească a fi un fericitor al elevilor!
• Un om norocos: Dumnezeu l-a ajutat să moară la timp. Un om nenorocos este personajul principal din romanul lui Octavian Paler cu titlu omonim, „Un om nenorocos”. Scriitorul italian Giovanni Papini, în romanul „Un om sfârșit”, reflectă eșecul unui intelectual în eforturile sale permanente de-a atinge absolutul într-un anumit domeniu. Are strădania, perseverența lui Sisif, dar nu reușește. Dacă pe eroul din eseul lui Albert Camus trebuie să ni-l închipuim fericit, pe cel al italianului nu. Cu toate eșecurile, ajuns la capătul puterilor, el nu se consideră învins. Poate omul din el este unul „sfârșit”, dar idealul său de perfecțiune nu.
• Prima artă poetică din literatura universală este a poetului latin HORAȚIU. La noi, creatorul acestei specii literare este poetul Ienăchiță Văcărescu (1740 – 1797) prin al său „Testament literar”:

           „Urmașilor mei Văcărești/Las vouă moștenire/Creșterea limbii românești/Ș-a patriei cinstire.”

• Un fragment din „Arta poetică” a lui HORAȚIU, QUINTUS HORATIUS FLACCUS (poet roman din perioada de aur a literaturii romane:

„DAR RAȚIUNEA E-N SCRISUL CORECT ȘI IZVOR DE PRINCIPIU ȘI, PE IDEI TU STĂPÂN, VA VENI DE LA SINE CUVÂNTUL, ORICE VEI SPUNE, FII SCURT, CA VORBIREA-ȚI CONCISĂ SĂ FIE PRINSĂ DE MUNTE UȘOR ȘI PĂSTRATĂ CU FIDELITATE. CE-I PLĂSMUIT, CA SĂ PLACĂ, SĂ FIE VECIN CU ADEVĂRUL. VOT DE LA TOȚI IA ACEL CE ULTIMUL CU DULCELE-MBINĂ, PE CITITOR DESFĂTÂNDU-L ȘI TOTODATĂ-NVĂȚÂNDU-L”.

• Scrisoarea unui cititor către scriitorul preferat:

Dragă domnule drag,

Sunt alături de tine și de logosul tău în toate anotimpurile anului și ale anilor următori.

Cu drag,domnule drag!

• Poetul Grigore Vieru (1935 – 2009) despre cuvinte:

„Mi-s dragi cuvintele să știi/Ele îmi sunt surorile/

………………………..

Cuvintele sunt averea mea/Ele mi-s paletele”.(„Ce seară minunată!”)

• Viziunea lui Nichita Stănescu despre cuvinte:
  • „Cuvintele sunt umbra de aur în conștiință a materiei”
  • „Fii atent cum vorbești, cuvintele atrag faptele”
  • „Cuvintele sunt foarte asemănătoare cu ființele, ele sunt chiar ființe”
  • „Am văzut pe cineva care vedea materia, cineva care m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele”
• De ce-i necesară cunoașterea sensului cuvintelor:

„Fără cunoașterea sensului cuvintelor, e imposibil să cunoști oamenii”. (CONFICIUS, 551 î.Hr. – 479 î.Hr., „maestrul gândirii chineze din secolul al VI-lea”);

• Ca să poată cânta, privighetorile au nevoie de glas; păsărilor, ca să zboare, le trebuie aripi; gândurilor pentru a se naște, cuvintele; omului ca să comunice – limbajul articulat, ce nu-i decât forma cuvintelor în folosință;
• Din MEDITAȚIA UNUI OM REALIST ÎN FAȚA VALORILOR:

„Acolo unde umblă mintea, a ta nu are ce căuta!”

• Izvoare de înțelepciune autohtone:
  • „Priviți statuile până le vedeți”. (Constantin Brâncuși)
  • „A citi și a nu înțelege este a vântura vântul”. (Miron Costin, cronicar moldovean)
• Un profesor se poate lăuda și atunci când i-a adus pe elevi într-o stare cutezătoare.

prof. Octavian Guțu,

Șimleu Silvaniei