Sălăjenii sunt aşteptaţi la ediţia de toamnă a Târgului de la Negreni, cunoscut şi ca ”Târgul de la Fechetău”. Acesta se desfăşoară în perioada 6-9 octombrie. Târgul, cu o tradiţie de câteva secole, se organizează în toamna fiecărui an, de regulă în al doilea sfârşit de săptămână a lunii octombrie, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni. Satul este aşezat pe drumul european E60, la zece km de Piatra Craiului, spre Cluj. Târgul este asemănător cu Târgul Coaselor din luna iunie, dar se întinde pe o suprafaţă mult mai mare, având şi un sortiment mult mai bogat de obiecte. Acesta are două părţi, una în care se vând obiecte noi de uz general, respectiv haine şi încălţăminte. O importanţă mai mare are cealaltă parte unde se pot găsi diferite vechituri, de exemplu: port popular, cusături, farfurii pictate, cărţi, mobilier, scule, picturi etc. Cei interesaţi pot petrece mai multe zile plimbându-se printre ”comercianţi”. Târgul se bucură de o popularitate având oaspeţi din: Ungaria, Europa de Vest, chiar şi din Statele Unite ale Americii (SUA).
[…] Sălăjenii sunt aşteptaţi la ediţia de toamnă a Târgului de la Negreni, cunoscut şi ca ”Târgul de la Fechetău”. Citeste mai mult […]