Casa Memorială „Iuliu Maniu”, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Mișcarea pentru Regat și Coroană Pecica, Mișcarea pentru Regat și Coroană ACDA, Clubul Monarhiștilor Clujeni, Clubul Monarhiștilor Bihoreni și Parohia Greco-Catolică Bădăcin organizează evenimentul cultural „Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică-74 de ani de la desființare”. Evenimentul va avea loc la Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin sâmbătă, 1 octombrie de la ora 15. La simpozion vor lua parte și istoricii: Ottmar Trașcă, Cornel Jurju și Marin Pop.
Despre istoricii prezenți
Ottmar Trașcă este doctor în istorie, cercetător ştiinţific principal, șef sector Istorie Universală și Relații Internaționale în cadrul Institutului de Istorie „George Bariţ” al Academiei Române filiala Cluj-Napoca. A cercetat istoria contemporană, perioada 1933–1968, iar printe temele cercetate se numără: România în relaţiile internaţionale şi în cel de-al doilea război mondial, îndeosebi relaţiile româno-germane 1933–1944; Relaţiile româno-maghiare şi problema Transilvaniei 1939–1947; Regimul comunist în România; Colectivizarea agriculturii 1949–1962; Servicii secrete (germane, maghiare, britanice) 1933-1945 și Holocaustul în România.
Un alt istoric care va fi prezent la evenimentul de la Bădăcin este Cornel Jurju, care a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În anul 1998 a absolvit masterul – Istorie orală la aceeaşi instituție. Activitatea de cercetare cuprinde o serie de teme de interes: Rezistenţa şi opoziţia anticomunistă din România; Istoria monarhiei românești și Participarea românilor la campania militară împotriva Uniunii Sovietice. Realizările editoriale mai importante sunt reprezentate în câteva volume publicate: „Suferinţa nu se dă la fraţi. Mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958)” – coautor alături de istoricul Cosmin Budeancă; „Tovarăşii împotriva Coroanei. Ideologie şi propagandă în România comunistă”, „Doina Cornea – dincolo de zid. Individualitate, autenticitate, opoziţie în comunism” și „Clujul sub Coroana României. Rege – Cultură – Identitate”.
Marin Pop este doctor în istorie, șef secție Muzeografie-muzee locale în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă-Zalău și redactor al revistei „Caiete Silvane”. A publicat 23 de cărţi (autor, coautor, coordonator, ediţii îngrijite) şi peste 60 de studii şi articole ştiinţifice în reviste de specialitate. Simpzionul de la Bădăcin va cuprinde și un program artistic susținut de Carmen Stettner – pian, Maria Nicoleta Brola – soprana și Florin Gherghel- vioară. În program lucrări de: Alexandru Mocsonyi, Pablo de Sarasate, Sol Zim, Ciprian Porumbescu, Jules Massenet, Franz Schubert, Vasile Popovici, Astor Piazzolla, Franz Lehar, John Williams și Joannes Brahm. De asemenea, preoții prezenți vor oficia rugăciunea parastasului pentru martirii și mărturisitorii temnițelor comuniste la mormintele familiei Maniu, iar în final corul „Urmașii lui Iuliu Maniu” vor interpreta „Imnul lui Iuliu Maniu”.
[…] Casa Memorială „Iuliu Maniu”, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Mișcarea pentru Regat și Coroană Pecica, Citeste mai mult […]
Maniu a fost aruncat în închisoare, pe viață, de judecătorii regali. Ce caută regaliștii ăștia la Bădăcin ?