Peste 1.400 de persoane fără loc de muncă, aflate în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, au fost angajate în primele opt luni ale acestui an. Angajarea, respectiv încadrarea în muncă, s-a realizat în urma aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către instituţie. Astfel, din totalul celor 1.447 de persoane angajate pânã la finele lunii august, 753 au vârsta peste 45 de ani, 186 de persoane au vârsta între 35 și 45 de ani, 180 au vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, iar 328 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul numărului de persoane ocupate, 278 sunt tineri NEET (șomeri cu vârsta între 16 – 24 de ani, care beneficiază de măsuri de reîntoarcere în educație în programe de tip a doua șansă). De asemenea, numărul femeilor încadrate este de 700, iar al bărbaţilor de 747, (ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 48,37 la sută, respectiv 51,63 la sută). În funcţie de rezidenţă, 635 de persoane angajate în primele opt luni ale anului prin intermediul AJOFM Sălaj provin din mediul urban, iar 812 persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale – 673, profesionale – 324, gimnaziale – 306, iar 144 – cu studii universitare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul instituței precizate în primele opt luni ale anului 2022, 520 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. De precizat este faptul că în primele opt luni al acestui an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active a fost de 4.643 de persoane.
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
[…] Peste 1.400 de persoane fără loc de muncă, aflate în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, au fost angajate în primele opt luni Citeste mai mult […]