Sute de oameni au fost legitimați, au fost aplicate zeci de amenzi, sume importante de bani obținute ilegal au fost confiscate, iar mai multe cluburi de noapte au primit amenzi usturătoare pentru nereguli fiscale. Acestea sunt rezultatele unei acțiuni de amploare pe care polițiștii sălăjeni au realizat-o în municipiul Zalău, pentru prevenirea și combaterea încălcării legii.
Acțiunea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Zeci de polițiști și jandarmi au desfășurat o acțiune de amploare ce a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor. În acțiune au fost cooptați polițiști de investigații criminale, ordine publică, economic, silvic, criminaliști, lucrători de la poliția rutieră, ofițeri de la Biroul pentru Imigrări Sălaj și luptători SAS. Oamenii legii au efectuat controale în locurile și localurile publice, dar și în trafic, având ca scop combaterea ilegalităților în domeniul economic, silvic, menținerea ordinii publice, prevenirea consumului de droguri, precum și combaterea oricăror abateri la regimul rutier. Au fost verificate peste 50 de obiective economice, peste 800 de persoane au fost legitimate și au fost oprite și verificate aproape 500 de autovehicule. De asemenea, au fost controlate peste 90 de persoane. Polițiștii au testat pe linia prevenirii conducerii sub influența alcoolului și drogurilor aproape 300 de conducători auto, au reținut șase permise de conducere și au ridicat zece certificate de înmatriculare. În total, efectivele angrenate în acțiune au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 70.000 de lei. Au fost constatate nereguli și în domeniul silvic, fiind confiscați 45 de metri cubi de lemne. Pe linie economică, polițiștii au ridicat în vederea confiscării suma de 2.496 de lei. În baza investigațiilor de specialitate, polițiștii au identificat persoanele bănuite că ar fi săvârșit fapte penale, iar opt astfel de dosare sunt în curs de finalizare. Sunt efectuate cercetări privind comiterea unor infracțiuni de furt, distrugere și loviri sau alte violențe.
[…] Sute de oameni au fost legitimați, au fost aplicate zeci de amenzi, sume importante de bani obținute ilegal au fost confiscate, iar mai multe cluburi de noapte au primit amenzi usturătoare pentru nereguli fiscale. Acestea sunt rezultatele unei acțiuni de amploare pe care polițiștii sălăjeni au realizat-o în municipiul Zalău, pentru prevenirea și combaterea încălcării legii. Acțiunea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Zeci de polițiști și jandarmi au desfășurat o acțiune de amploare ce a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale și asigurarea unui climat… » Mai multe detalii […]
[…] Sute de oameni au fost legitimați, au fost aplicate zeci de amenzi, sume importante de bani obținute ilegal au fost confiscate, iar mai multe cluburi de noapte au primit amenzi usturătoare pentru nereguli fiscale. Acestea sunt rezultatele unei acțiuni de amploare pe care polițiștii sălăjeni au realizat-o în municipiul Zalău, pentru prevenirea și combaterea încălcării legii. Acțiunea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Zeci de polițiști și jandarmi au desfășurat o acțiune de amploare ce a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale și asigurarea unui climat… Citeste mai mult […]
Au indeplinit sarcinile din fisa postului…….. Nimic deosebit. Asta trebuie sa faca daca sunt politisti.
astea ar trebuii sa fie mai dese ca e plin de drogati in Zalau.