Sub sloganul „România Schimbă PET-ul cu biletul”, vineri – 16 septembrie, locuitorii din Zalău și din alte orașe din toate județele țării vor putea călători cu autobuzul în schimbul a cinci deșeuri.
Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde. La nivel local, campania se bucură de sprijinul SC Transurbis SA, iar în Zalău acțiunea se desfășoară în parcarea magazinului Kaufland situat pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 49.
Aparatele automate de colectare „Tomra”
Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei cinci deșeuri constând în: PET-uri, doze de aluminiu sau sticlă și să le introducă în aparatele automate de colectare „Tomra”, puse la dispoziție de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz pentru două călătorii de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare. Campania se desfășoară în 16 septembrie, în intervalul 9-17, în 134 de magazine Kaufland România.
Cupoane de reducere
Campania are ca obiective încurajarea folosirii transportului public și promovarea colectării separate a deșeurilor care vor fi transformate în noi resurse. Totodată, campania are și un obiectiv social, acela de a accesibiliza transportul public. Practic, cetățenii vor veni cu cinci PET-uri/doze/sticle la oricare dintre magazinele Kaufland și vor primi în schimb un billeted autobuz. Extinderea campaniei este posibilă datorită faptului că din 1 septembrie 2021 toate magazinele Kaufland din țară dispun de infrastructuri de colectare separată de tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri – cu volum de până la trei litri, sticlă și doze de aluminiu – cu volum de până la un litru, compania devenind astfel primul retailer din România care oferă o rețea de automate de colectare separată la nivel național. În plus, în cadrul campaniei „Să reciclezi e mai ușor decât crezi”, toți consumatorii care vor adopta un comportament ecologic primesc cupoane de zece la sută reducere, la fiecare cinci ambalaje colectate, pentru o anumită categorie de produse ce se actualizează lunar cu sprijinul furnizorilor. Pentru perioada 14-20 septembrie vor exista reduceri pentru toată categoria de sucuri necarbonatate. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale.
Campanii similare – în marile orașe ale lumii
Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma – Italia, Istanbul -Turcia, Beijing – China, Surabaya – Indonezia. De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4.1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic.
[…] Sub sloganul „România Schimbă PET-ul cu biletul”, vineri – 16 septembrie, locuitorii din Zalău și din alte orașe din toate Citeste mai mult […]
[…] Sub sloganul „România Schimbă PET-ul cu biletul”, vineri – 16 septembrie, locuitorii din Zalău și din alte orașe din toate » Mai multe detalii […]
pregatiti numa bilete ca vin cu un sac
Bravo!! super initiativa