Zilele comunei Vârșolț au început ieri cu activități sportive și au continuat cu parada motocicliștilor, dar și cu o vizită la pivnițele cu vin, iar ziua de azi a fost dedicată unei slujbe religioase la monumentul eroilor situat între Biserica Ortodoxă și Biserica Reformată Vârșolț.
La ceremonia religioasă au participat sute de persoane, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, oameni politici, invitați din străinătate și localnici. Slujba oficiată de preoți ortodocși și reformați a fost urmată de depuneri de coroane la monumentul eroilor. Evenimentul a continuat cu o activitate simplă de inaugurare a dispensarului și a bibliotecii din Vârșolț, clădirile în care își desfășoară activitatea cele două unități fiind reabilitate și modernizate. La evenimente au participat oficiali ai Consiliului Județean Sălaj, deputatul UDMR, Seres Denes, alți oameni politici și invitați.
A urmat apoi prezentarea unei expoziții despre bogățiile toamnei, dar și cu un program artistic. Potrivit deputatului Seres Denes, Vârșolț este comuna care a făcut pași importanți în dezvoltarea infrastructurii, iar investițiile aflate în derulare sau pe punctul a a începe vor dezvolta și mai mult comunitatea locală și condițiile de trai pentru localnici. La rândul său, primarul comunei Vârșolț, Breda Lajos, a adăugat că există investiții importante aflate în derulare, toate vizând dezvoltarea infrastructurii, a sistemului medical local și a procesului educațional.
[…] Zilele comunei Vârșolț au început ieri cu activități sportive și au continuat cu parada motocicliștilor, dar și cu o vizită la pivnițele cu vine, iar ziua de azi a fost dedicată unei slujbe religioase la monumentul eroilor situat între Biserica Ortodoxă și Biserica Reformată Vârșolț. La ceremonia religioasă au participat sute de persoane, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, oameni politici, invitați din străinătate și localnici. Slujba oficiată de preoți ortodocși și reformați a fost urmată de depuneri de coroane la monumentul eroilor. Evenimentul a continuat cu o activitate… Citeste mai mult […]
[…] Zilele comunei Vârșolț au început ieri cu activități sportive și au continuat cu parada motocicliștilor, dar și cu o vizită la pivnițele cu vine, iar ziua de azi a fost dedicată unei slujbe religioase la monumentul eroilor situat între Biserica Ortodoxă și Biserica Reformată Vârșolț. La ceremonia religioasă au participat sute de persoane, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, oameni politici, invitați din străinătate și localnici. Slujba oficiată de preoți ortodocși și reformați a fost urmată de depuneri de coroane la monumentul eroilor. » Mai multe detalii […]
Un PRIMAR pe cinste! E primarul TUTUROR satelor componente ale comunei. Acest lucru se vede și mi se pare de necontestat. A dovedit-o! Îi doresc sănătate și multe idei bune puse în practică în favoarea tuturor cetățenilor comunei. După mine, merită tot respectul!
Așa este!
Un om de toată isprava!