Lenea sau curva?

Niciodată n-am suportat lenea, nu pot, așa sunt eu. Nu e ceva cu ce să mă laud, dar asta simt. Și știu că lenea e o curvă tot mai mare inclusiv în județul ăsta în care m-am născut. Zilele trecute am vrut să stau de vorbă cu niște oameni ce par amărâți, neajutorați, dar am avut un șoc. Pe unii îi știu din adolescență. Erau și sunt oameni încă zdraveni, puternici, au mâini, picioare, dar n-au muncit și nu muncesc, stau prin locuințe sociale, o duc tot prin chefuri, muzică, semințe, bălării. Se consideră veșnic asupriți, neînțeleși, strigă, urlă și acuză că nu sunt sprijiniți. Pe unii dintre ei i-am auzit urlând și în pandemie. Au fost carantinați într-o pensiune din Zalău. S-au filmat strigând că mâncarea e proastă și puțină, că în cameră sunt gândaci, că nu le dorm pruncii din cauza țânțarilor. Ulterior am aflat de la patronul pensiunii că i-au distrus mobilierul, baia, că au ars televizorul. Aceiași oameni strigau în spital că mâncarea este foarte puțină și nesărată, că e cald în saloane. Tot pe aceste personaje le văd aproape zilnic la barul mizerabil din colțul străzii. Semințe, cafele, băutură. Naiba știe, eu cred că sunt un prost și nu înțeleg situația. Am impresia că acești oameni nu sunt leneși, eu cred că sunt deștepții pământului pentru că reușesc să trăiască pe spinarea statului, pe spatele meu și al tău și o duc foarte bine, să știți. Au învățat să trăiască din ajutoare, din alocații, din pensii de handicap. Aud din nou că Sălajul are cea mai mare rată a șomajului din zona asta a țării. Avem atâția asistați social, atâția băgători de seamă care nu fac nimic, dar sunt veșnic nemulțumiți. Ei cer să li se ofere locuințe gratuite, să aibă condiții, să fie mutați în locuri mai bune, să primească, să fie sprijiniți. Chiar cred că statul și legile din țara asta permit și încurajează lenea. Să muncească fraierii, iar deștepții să trăiască pe spinarea lor. Îi întreb pe unii primari de ce au asistați social în comună, de ce nu îi trimit la muncă. Unii tac și pleacă privirea. Voturile contează, nu? De vină nu e doar statul și legea proastă, de vină ești și tu, inclusiv eu, toți cei care permitem ca lenea să fie regină într-o țară în care haosul începe să pună stăpânire. A, era să uit. Aud că sunt sate prin Sălaj unde se fură în draci, unde ăia mulți și veșnic protejați de asociații seamănă teroare, pândesc, lovesc și amenință. Iar noi tăcem. Mi se tot repetă că e important să fim toleranți. M-am săturat să fiu tolerant. Hai, la muncă fraiere!

One Thought to “Lenea sau curva?”

  1. ember stela

    SUPER, ȘIMLEUL A DEVENIT DEJA O CLOACĂ DE LENE ȘI CURVE, NE ESTE FRICĂ SĂ IESIM, DIN CASĂ,S-AU MUTAT IN BLOCURI,ADSIGURĂ VOTURILE,DEVIN DISCRIMINAȚII CE NE DESFIGUREAZĂ

Leave a Comment