O borsetă cu bani găsită la finalul săptămânii trecute de un șimleuan pe drumul de la intrarea din localitatea Cehei a ajuns din nou posesia proprietarului. În borsetă se aflau aproape 10.000 de lei. După cum au explicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, la finalul lunii trecute, mai exact în 28 august, la sediul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei s-a prezentat un bărbat în vârstă de 47 de ani din Șimleu Silvaniei, care le-a predat polițiștilor o sumă de bani. Acesta a spus că a găsit banii cu o seară înainte într-o borsetă pe marginea carosabilului pe drumul de la intrarea în localitatea Cehei dinspre Uileacu Șimleului. După o informare a polițiștilor cu privire la o sumă de bani pierdută, în cursul zilei de marți – 6 septembrie, proprietarul borsetei găsite pe marginea drumului menționat s-a prezentat la sediul Poliției din Șimleu Silvaniei. Este vorba de un bărbat în vârstă de 50 de ani din localitatea Pusta, iar suma pierdută de acesta a fost de 9.700 de lei. Bărbatul mulțumește atât persoanei care a găsit și predat banii la poliție, dar și polițiștilor. Acesta a declarat că i-a câștigat la muncă în străinătate.
[…] O borsetă cu bani, găsită la finalul săptămânii trecute de un șimleuan pe drumul de la intrarea din localitatea Cehei » Mai multe detalii […]