Daniel Săuca
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: „Vom face totul pentru ca interesele populaţiei rusofone din Republica Moldova să nu fie afectate în niciun fel” (g4media.ro). Sper să nu adeverească speculațiile, previziunile, ce-or fi, că rușii vor ajunge la Prut nu peste mult timp. Bonus track: „Șeful apărării germane, Eberhard Zorn, a avertizat Occidentul că nu ar trebui să subestimeze puterea militară a Rusiei, într-un interviu pentru Reuters, care a fost publicat miercuri. Mai mult decât atât, liderul Statului Major General al armatei germane a mai declarat că Rusia are posibilitatea de a deschide un «al doilea front» de război în Ucraina, în cazul în care alege să facă acest lucru” (adevarul.ro).
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis joi, binecuvântări elevilor şi cadrelor didactice, cu prilejul apropiatei începeri a noului an şcolar. „La începutul anului şcolar 2022-2023, cu dragoste părintească, îi felicităm şi binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii, învăţătorii şi profesorii români, purtându-i în rugăciunile Bisericii, pentru ca Preamilostivul Dumnezeu să le trimită tuturor duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, să le lumineze mintea şi cugetul şi să le deschidă inima spre primirea învăţăturilor celor bune”, a transmis patriarhul (stirileprotv.ro). Să vedem cum vor „binecuvânta” și guvernanții noul an școlar. Bine ar fi ca și lor „Preamilostivul Dumnezeu să le trimită (…) duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, să le lumineze mintea şi cugetul şi să le deschidă inima spre primirea învăţăturilor celor bune”. Amin!
A fost și Ziua Limbii Române. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat că că limba română este ca „un organism viu”, dar astăzi este în „mare suferinţă”. „Ceea ce mă deranjează însă pe mine teribil este că noi avem o limbă fonetică şi încercăm acum, prin necunoscători, s-o transformăm şi în etimologică. Vă dau numai un exemplu. Pe manşeta aceea de la diferite televiziuni scrie «Chef Grigore a făcut plăcinte» . Cum Doamne iartă-mă noi scriem şef de gară, cu ş, şi ăla poate fi şef, dar maestrul bucătar e chef. Păi, eu ştiu că substantivul chef e neutru, un chef două chefuri, şi înseamnă petrecere. Bine, i-am scris unei televiziuni că limba noastră e limbă fonetică şi m-a rugat să explic. Şi atunci am renunţat să mai scriu”, a spus Pop (agerpres.ro). De citit întregul articol.
[…] Daniel Săuca Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: „Vom face totul pentru ca interesele populaţiei rusofone din Republica Moldova să nu fie afectate în niciun fel” (g4media.ro). Sper să nu adeverească speculațiile, previziunile, ce-or fi, că rușii vor ajunge la Prut nu peste mult timp. Bonus track: „Șeful apărării germane, Eberhard Zorn, a avertizat Occidentul că nu ar trebui să subestimeze puterea militară a Rusiei, într-un interviu pentru Reuters, care a fost publicat miercuri. Mai mult decât atât, liderul Statului Major General al armatei germane a mai declarat că Rusia… Citeste mai mult […]
Păi da, că oricare „folbalist” tatuat se referă la antrenor zicîndu-i „Mister”, că-l doare limba să zică „Domnul X” sau „Domnul antrenor”!