Pompierii de la Garda Ileanda din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj au fost solicitați să intervină la un accident produs în localitatea Bizușa-Băi, în care a fost implicat un singur autoturism. Acesta a ieșit în afara părții carosabile și s-a lovit de un stâlp de electricitate. În autoturism se aflau trei persoane care au fost rănite. Acestea au fost asistate de către echipajele medicale și apoi au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe SMURD Zalău. La fața locului, pompierii au asigurat măsurile pentru evitarea producerii unui incendiu.