Gânduri botezate şi cântecele vârstelor (I)

MOTTO:  „Un gând devine realitate doar prin botezare. Ea îi dă dreptul la timp, adică la viață. El dobândește un nume”. (Octav Dângeanu)

Sub acest titlu ne propunem să oferim cititorilor ziarului o suită de episoade. Conținutul lor îl sugerează, în mare parte, titlul ales. Ele vor fi, într-un fel, o continuare a celor apărute în anul 2021 sub genericul „Gânduri nebotezate”. Ce sens atribuim sintagmei „Gânduri nebotezate ?” În primul rând, ea sugerează că noile mele reflecții nu sunt născute acum, precum cele nebotezate. Ele redau (exprimă) transmit opinii, idei, convingeri, impresii trăite de-a lungul anilor, deci validate, „omologate” de timp (judecătorul suprem!), atât de către mine, cât și de alții cu preocupări similare. De aceea, ele au o identitate, reflectă o realitate, subiectivă sau obiectivă, pentru orice aspect botezat. Eu consider că pentru toți care au creat și creează, introduc nume, idei, teorii într-un anumit domeniu și acestea au audiență la marele public se pot numi și botezători de gânduri. Gândurile botezate sunt pastile de spiritualitate pentru că ele contribuie la dezvoltarea spirituală a ființei umane. Ele îi îmbogățesc cititorului orizontul de cultură, îi diversifică „meniul” spiritual/cultural, deci dezvoltă sănătatea spirituală și morală a cititorului.

Noile noastre texte pe care le propunem sunt mult mai bogate în formă și în conținut, sporind astfel și interesul virtualilor lectori, dar și finalitatea dorită – una informativ – referențială, persuasivă, formativă, dar și recreativă. Am optat pentru un conținut de tip mozaic, hibrid, deci caleidoscopic.

În primul rând, voi continua să fac cunoscute gândurile nebotezate ce nu au văzut încă lumina tiparului. Lor li se vor adăuga gândurile noi, botezate, care vor fi majoritare. Ele se recunosc în primul rând prin două particularități: sunt mult mai accesibile tuturor celor care le vor citi și au o formă mai amplă, mai explicită spre exemplu – „ O formă mai explicită, de a fi în viață un om independent este aceea de a avea curajul de a gândi și acționa în nume propriu, potrivit convingerilor și principiilor tale. Reușești să faci aceasta atunci când treci prin filtrul gândirii proprii fiecare informație pe care o primești. Cu alte cuvinte, înseamnă a avea discernământ, spirit critic”.

Pentru a da textelor mele un plus de valoare referențială, persuasivă, formativă, deci cultivarea de gust cultural, artistic, estetic, dar și spre a realiza o largă deschidere spre valori cultural – artistice certificate de timp, am însoțit opiniile/reflecțiile mele de multe gânduri ale unor oameni de cultură români și străini. Gândurile botezate le întâlnim în toate sferele societății. Ele îmbracă o diversitate de forme de manifestare, de existență individualizatoare. De aceea, mă voi rezuma la a da exemple prioritar din sfera culturii. Și aici, creativitatea umană și-a dovedit cu prisos prezență și eficacitatea. Consider că nu putem eluda din exemplificările noastre aspecte precum următoarele, ce au statut incontestabil de gânduri botezate: pseudonimele – Tudor Arghezi, George Bacovia, Ana Blandiana, Ionel Teodoreanu; supranumele – „bardul de la Mircești”, „Ștefan cel Mare”; titlurile de opere/lucrări artistice cu adevărat memorabile – „Omul fără însușiri”, „Cuvinte potrivite”, „Un veac de singurătate”, „Cumințenia pământului”; definițiile metafizice ale unor concepte, noțiuni precum – istoria văzută drept „iscusită slovă a vremii”; timpul – „ce e val ca valul trece”; numele unor publicații culturale – „Convorbiri literare”, „Caiete Silvane”; denumirea unor curente culturale/artistice – dadaismul, suprarealismul; supranumele ce și-l dau unele generații de scriitori – optzeciștii, milenariștii; criptogramele etc, etc.

Nu putem să nu cităm și alte categorii de gânduri botezate : cugetările maximele; proverbele și zicătorile; idiomurile; clișeele lingvistice universale – „Sabia lui Damocles”, „Pânza Penelopei”, „Călcâiul lui Ahile”; expresiile latinești uzuale și azi – „rara avis”, „magna cum laude”. Unora dintre acestea le-am oferit și interpretarea actuală sau le-am dovedit pluralitatea semantică. Nu i-am uitat nici pe cei care au făcut opere de pionierat în cultura noastră sau au introdus idei de actualitate încă în urmă cu secole, precum teoria circulației cuvintelor, criteriul principal de stabilire a valorii acestora etc, etc.

Sub titlul „Exerciții de admirație” am reprodus versuri pilduitoare pentru felul în care poeții definesc indefinibilul din om, adică acele aspecte pe care încă niciun aparat modern nu le-a putut da chipul. Este vorba de lumea interioară a sentimentelor umane. Creatorii de adevărată poezie au botezat și acest univers interior al omului. Spre exemplu, poetul Nichita Stănescu corporalizează sentimentul de iubire numindu-l „Leoaică tânără, iubirea”

Poeții fac, deci, ca și omenescul /inefabilul din noi să poarte un nume. De neuitat sunt și versurile în care căutătorii de frumos artistic își botează propriile trăiri: „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată.” (Mihai Eminescu).

Creatorii de poezie sunt, alături de cei ce scriu cugetări/aforisme, printre cei mai prolifici autori de gânduri botezate deoarece aceștia sunt traducători/botezători în cuvinte ai sufletului și spiritului uman. O noutate a textelor noi ce le propun cititorilor o reprezintă cântecele vârstei umane.

 Ideea lor mi-a sugerat-o bildungsromanul lui Lucian Blaga „Hronicul și cântecul vârstelor”, precum și unele poezii ale autorului născut în Lancrăm, localitatea transilvăneană ce poartă în numele ei „sunetele lacrimei”. În viziunea blagiană, fiecare vârstă are un „cântec” al ei, adică un specific, mai precis un farmec sau o „boală” a ei. Ideea aceasta are valoare de laitmotiv al poeziei lui Blaga. O întâlnim la început în poezia „Trei fețe” : „Copilul râde:/<< Înțelepciunea și iubirea mea e jocul ! >>/ Tânărul cântă:/ << Jocul și înțelepciune mea-i iubirea ! >>/ Bătânul tace: / << Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea! >>” Pentru Lucian Blaga, fiecare din noi în viață ce-o trăim „Sporim nesfârșirea cu-n cântec, c-o taină”. Voi ilustra cântecul fiecărei vârste umane, copilăria, adolescența, maturitatea, senectutea, cu fragmente din poezii ale marilor creatori : Eminescu, Blaga, Arghezi, Ana Blandiana etc. Cântecele vârstelor sunt o formă lirică metaforică ce concretizează, dau nume specificului ființei umane în diferite etape ale vieții. Ele sunt „crochiul” chipul interior al omului în drumul său din „marea trecere” prin viață. Bunăoară, pentru poetul contemporan Nicolae Prelipceanu, directorul revistei „Viața Românească”, omul, scriitorul ajuns la vârsta a treia, este o întruchipare a neputinței creatoare: „ un poet bătrân, nu mai face doi bani/a încetat să mai scrie întruna sigur de el/: s-au rărit cuvintele ca și părul/dar tot mai încearcă să țină pasul cu sine însuși/cel din anii tinereții/…/un poet bătrân e un nimeni care mai crede că este/o amintire din propria lui preistorie /un fel de făt nenăscut fantomatic.”

„Un poet bătrân”  O tulburătoare elogie, un adevărat „cântec de lebădă”.

Gândurile botezate nu sunt un joc al cuvintelor, ci autentice pastile de sănătate moral-spirituale pentru cititor. Scriind noile episoade, am avut în minte cuvintele lui Descartes –  Cuget, deci exist !”. Ceea ce am scris eu este o invitație la a îndrăzni să mergem, să gândim propria noastră existență potrivit cu modul nostru de-a vedea lumea,  dar să nu punem între paranteze mari nici gândirea semenilor noștri. O invitație la a îndrăzni să ieșim din tipare, din prejudecăți, să nu fim epigoni, nici cameleonici, ci ființe conduse de rațiune, de gânduri pozitive, botezate de viață. Aceasta este doar o cale ce duce spre reușită. O putem parcurge numai dacă uităm că, mici sau mari, bogați sau săraci, toți purtăm „o boală în strune” și mergem, ireversibil, spre „soare apune”.

 profesor Octavian Guțu